Omul a creat multi zei, multi idoli carora li s-a inchinat si le-a adus jertfe, dar pe care, in timp i-a uitat. Insa in toate mileniile a avut trei "idoli pamanteni", carora li se va inchina si-i va sluji pana la sfarsitul veacurilor: bogatia, placerile trupesti, gloria.
Spinoza (filosof olandez, 1632-1677), in "Tratatul despre perfectionarea spiritului", spune ca tot ceea ce constituie continutul vietii pentru oamenii sunt "bogatia, placerile simturilor si gloria" (si pe care eu am sa le numesc "idoli pamanteni".) Omul este atat de prins de acestea, spune filosoful, incat nu mai este in stare sa se gandeasca la un "bun superior", la un "bine suprem". Inchinarea la acesti "idoli" este habotnica! Toti vrem sa dobandim avutii, chiar daca acestea ne prisosesc; toti vrem placeri ale trupului, chiar daca, cum spune Cicero, "cele mai multe placeri pot sa sfarseasca in dezgust", toti tanjim dupa glorie, sa fim laudati de vulg, in fata caruia croncanim ca niste gaite. si mai gandeam… Da, pe langa zeii si Dumnezeii din ceruri, omul are acesti "idoli" isi au si ei rostul lor: e bine sa ai chiar din belsug cele de trebuinta traiului, e bine ca trupul sa se bucure, sa guste din cele placute ale simturilor sale, e bine sa-ti doresti onoare, pretuirea semenilor (dar nu ca o glorie prosteasca) – insa toate acestea, cum spune Spinoza, sa nu fie un scop (sau si mai rau, singurul scop al vietii), ci un mijloc pentru a dobandi "bunul, binele suprem", adica sa fim in stare a trai si sub cer, nu numai pe scoarta pamanteasca!