0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimaria vrea sa ia spatiile verzi de la sectoare

Primaria vrea sa ia spatiile verzi de la sectoare

»  Conducerea Administratiei Lacuri, Parcuri si Agrement a luat in vizor 15 terenuri de pe raza Capitalei pe care doreste sa le transforme in spatii verzi.

»  Terenurile se afla in prezent in administrarea sectoarelor 2, 3 si 6, fiind incadrate in clasa domeniului public.

O hotarare aprobata anul trecut de CGMB, referitoare la plantarea a peste 200.000 de arbori, constituie motivul pentru care Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti (ALPAB) doreste sa ia in administrare cat mai multe terenuri de pe raza Capitalei. Desi nu acopera nici pe departe necesitatile reale ale orasului in ceea ce priveste spatiul verde pe cap de locuitor, cei 200.000 de arbori au nevoie totusi un spatiu destul de mare pentru a putea fi plantati. Tocmai de aceea, pe langa parcurile si scuarurile detinute in administrare, ALPAB are nevoie si de alte ternuri pentru punerea in practica a procesului de impadurire. In cazul sectorului 2 este vorba de zonele aflate pe sos. Colentina (intre Bucur Obor si Podul Europa), sos. Pantelimon (intre Ziduri Mosi si Podul Pantelimon), Bd. Biruintei (intre sos. Pantelimon – capatul tramvaiului 14 si limita comunei Pantelimon) si pe str. Doamna Ghica (intre intersectia Colentina-Doamna Ghica si sos. Petricani). In sectorul 3 sunt vizate doua spatii verzi – unul aflat pe Bd. Unirii (intre Piata Unirii si Piata Constitutiei), celalalt in Piata Universitatii (in jurul statuilor). Cele mai multe terenuri se afla in sectorul 6: la intersectia dintre str. Virtutii cu Splaiul Independentei; la intersectia strazii Chilia Veche, APA NOVA cu Drumul Taberei; intersectia str. Mehadiei cu str. Untisorului; str. Sardiniei (langa nr. 24); Parcul Nicolae Filimon; Parcul 1 Decembrie 1918; intersectia Bd. Timisoara cu Valea Oltului; spatiul verde aferent Bd. Iuliu Maniu.

Fantani arteziene in Parcul "Al. I. Cuza"
La randul sau, Primaria Sectorului 3 se va ocupa, in perioada urmatoare, de amenajarea peisagistica a parcurilor "Alexandru Ioan Cuza" si "Gheorghe Petrascu". Astfel, se vor construi zone de recreere cu fantani arteziene si mobilier adecvat, in paralel cu executia unui sistem de irigatii pentru mentinerea vegetatiei. "Vom identifica zonele aflate intr-un grad de deteriorare naturala avansata, respectiv prabusirile de teren, pe care le vom consolida si amenaja cu vegetatie care sa imbunatateasca aspectul zonei si sa consolideze in timp terenul", a declarat primarul Liviu Negoita.

LUCRARI
» Malul lacului, amenajat

Un alt punct al proiectului de amenajare se refera la refacerea gradinii de trandafiri din Parcul "Al. I. Cuza", unde se vor realiza si toaletari de arbori. Specialistii au estimat insa ca sunt necesare si lucrari horticole, combinate cu tratamente pentru insanatosirea speciilor. Nu in ultimul rand, va fi amenajat malul lacului, la limita terenului aflat in intretinerea Directiei Parcurilor Sector 3.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă