11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăPoliticăGabriela Firea: Votul românilor este sfânt, nu trebuie răsturnat prin plângeri penale

Gabriela Firea: Votul românilor este sfânt, nu trebuie răsturnat prin plângeri penale

Reacţia acesteia vine în contextul demersului preşedintelui Comisiei economice din Senat, Florin Cîţu, care a anunţat luni că va depune plângere penală în cazul în care vor fi naţionalizaţi banii din Pilonul II de pensii.

“Sunt oameni politici sau altceva? Dacă aşa se face politica, depunând plângeri penale, înseamnă că nu mai suntem în democraţie. Şi le e frică de alegeri, de votul românilor. Votul românilor este sfânt, nu trebuie să răstoarne o putere legitimă prin plângeri penale. Este ceva incredibil şi de neacceptat într-un stat de drept”, a spus Firea, la Parlament.

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Florin Cîţu, a anunţat luni, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală în cazul în care vor fi naţionalizaţi banii din Pilonul II de pensii.

“Este clar că pe hoţi doar cătuşele îi sperie. Asta se întâmplă cu PSD de trei zile încoace. În cazul în care Liviu, Olguţa, Vasilica, Viorel şi Eugen vor naţionaliza banii din Pilonul II de pensii, vă spun ce fac. Voi depune plângere penală împotriva găştii de mai sus pe care o voi semna personal şi vă aştept şi pe voi toţi să semnaţi alături de mine. Numai aşa îi oprim! Nu mai merge cu jumătăţi de măsură! Este vremea lucrurilor serioase!”, a arătat senatorul PNL.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă