De multe stagiuni repertoriul Nationalului bucurestean nu a oferit un astfel de spectacol de anvergura, care sa ne demonstreze convingator, ca si astazi, Shakespeare are ceva a ne spune. Intrebarii regelui Eduard, personajul central al piesei: "Ce fapta e sa-ndemni un om sa-si calce / Cuvantul intru lege si credinta?", regizorul Alexandru Tocilescu ii da un raspuns in acest spectacol de exceptie prin care pledeaza pentru rostul moralei in viata.
Asa cum precizam si in numarul trecut, viziunea regizorala gandita profund de Alexandru Tocilescu asupra piesei lui Shakespeare, nu se putea infaptui captivant pentru spectatorii mileniului trei, decat printr-o vizualizare spectaculoasa la care a contribuit o echipa de maestri. Este imposibil sa mai poti impresiona publicul de astazi doar cu o rostire frumoasa a versului lui Shakespeare despre necesitatea respectarii promisiunilor de catre individ, sa-i vorbesti despre morala, cand ea e pe cale de disparitie in societate. Alexandru Tocilescu, pe langa actori de valoare, a reunit si nume sonore pentru a-i infaptui in ansamblu vizualizarea si atmosfera ei, de la scenografie, pana la miscarea scenica, proiectiile video, cat si implicarea coloanei sonore. Oricata maiestrie ar desfasura actorii in intruparea personajelor, fara sprijinul celorlalti creatori din umbra, jocul lor nu ar obtine stralucire in aceasta complicata ultima piesa, descoperita ca ar apartine lui Shakespeare.
La contributia evenimentului teatral cultural, cum poate fi conside-rat acest spectacol, un merit substantial ii revine scenografului Dragos Buhagiar. O uriasa constructie metalica domina scena si este mereu manevrata pentru a se transforma intr-o poarta, intr-un pod, o cetate sau a sugera Turnul Londrei, fiind centrul campului de bataie al celor doua tabere aflate in conflict, englezii si francezii. Inventivitatea decorului multifunctional creat de Dragos Buhagiar, cat si subtila modernizare a costumelor, dau spectacolului, ca imagine generala, aparenta asistarii la un film de actiune, nu la o reprezentatie teatrala. Scenografia, de la precizarea cadrelor actiunii pana la culoare, urmareste consecvent vizualizarea conceptului regizoral, Dragos Buhagiar si-a gasit in regie baza manifestarii cu sens a fanteziei sale creatoare. Cu inspiratie, scenograful creeaza adevarate tablouri impresionante.
Monologurile lungi ale personajelor lui Shakespeare despre bataliile purtate de cei doi regi, pe mare si pe uscat, ar fi putut plictisi spectatorii de astazi, obisnuiti cu superproductiile cinematografiei. Regizorul Alexandru Tocilescu a apelat la efectele proiectiilor in doua planuri, gazduite generos de constructia metalica, dar si de fundalul scenei. Prin ele decorul se completeaza. Se imbina efectele multimedia datorate unui maestru in domeniu, Daniel Gontz cu benzile desenate ce apartin lui Valentin Petuhov. Astfel se creeaza impresia pentru spectatori ca razboiul dintre cele doua tabere ar implica numerosi luptatori. Imagini din jocurile pe calculator, benzile desenate sau proiectiile simple ale norilor pe un cer senin sau innorat, amplifica tensiunea actiunii. La un moment dat, cei doi regi chiar privesc proiectiile, devenind spectatorii filmului marilor batalii declansate de pofta lor de putere. Multi regizori apeleaza la proiectii aiurea, fara rost, doar ca sa suplineasca golurile de inspiratie ale ilustrarii teatrale Alexandru Tocilescu a optat insa, pentru ele cu scopul precis de a-i servi vizualizarea ideii majore extrase din piesa, condamnarea cu duritate a razboiului. Imaginile de razboi parcurg epoci, secole, ajung pana la bombardierele de astazi. Razboiul a fost si ramane raul omenirii, se sugereaza prin proiectii. O contributie deosebita la ilustrarea razboiului, o mai are, nu o figuratie numeroasa, ci doar o echipa de zece tobosari, care sunt, se pare, studenti la teatru, la "Hyperion". Cu multa daruire ei manevreaza tobele, de parca ar fi o intreaga armata. Pe Andrei Stoleriu, Marius Mihaila, Andrei Dobrin, Alexandru Marculescu, Mircea Nicola – "tobosarii englezi" -, si de Mihai Muntenita, Radu Cernat Dan, Alexandru Bogdan, Eduard Cirlan, stefan Opreanu – "tobosarii francezi"-, ii vom descoperi activi si in alte personaje de plan secund. Miscarea scenica si coregrafia lui Pastorel Ionescu au un rol important in spectaculozitatea scenelor de ansamblu.
Muzica spectacolului, in viziunea lui Alexandru Tocilescu, un bun cunoscator in domeniu, e folosita drept contrapunct pentru fiecare scena conflictuala. Sunt imbinate muzica originala si ritmurile create de Iosif Hertea cu pasaje muzicale de jazz cunoscute, cu ilustratii live la corn englez si oboi interpretate de Cristina Bot. Coloana sonora este dirijata energic de Gabriel Bassarabescu, in asa fel, incat in orice moment sa completeze starile personajelor sau tensiunea bataliilor. Desigur, se poate isca intrebarea: ce cauta jazz-ul la Shakespeare? Vizionand spectacolul veti constata insa, ca selectia pasajelor muzicale vine sa sublinieze, uneori chiar ironic, confruntarile ce macina personajele. Ironia fina nu lipseste viziunii regizorale.
Am acordat un spatiu mai amplu de analiza celor din umbra spectacolului, contributia lor fiind importanta in evidentierea actorilor. Spectatorii remarca doar actorii, ei sunt aceia care raman in memoria publicului. Se ignora nedrept creatorii ce nu apar la aplauze. Cum cei din urma vor fi cei dintai, vom acorda atentie in numarul viitor, celor 30 de actori care alcatuiesc distributia din care se detaseaza cateva creatii memorabile.
ileana.lucaciu@romanialibera.ro
