4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVictor Ponta, premierul SRI. A guvernat telefonic cu Maior și Coldea

Victor Ponta, premierul SRI. A guvernat telefonic cu Maior și Coldea

 

„Absolut toate propunerile și numirile pe care le-am făcut în perioada în care am fost prim-ministru, fără excepție, s-au făcut după o discuție telefonică sau personală fie cu dl. Maior, fie cu dl. Coldea și după ce am solicitat o notă din partea SRI în legătură cu persoana ce doream să o numesc“ – Victor Viorel Ponta, dosar ICCJ.

Pe toată perioada mandatului său de prim-ministru, Victor Viorel Ponta a colaborat cu SRI într-o manieră ce depășește orice limită a vreunui protocol instituțional cunoscut. Practic, Ponta a guvernat România prin intermediul Serviciului Român de Informații, condus atunci de directorul George Maior și prim-adjunctul Florian Coldea. Nici o decizie luată din Palatul Victoria în perioada mai 2012 – noiembrie 2015 nu a scăpat fără a fi avizată de SRI. Astfel, în guvernarea Ponta, România a ajuns să fie condusă nu de puterea politică, ci de ofițerii de informații.

Această colaborare nefirească, directă, aproape de subordonare față de Maior și Coldea a fost recunoscută de fostul prim-ministru în fața judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a nu risca condamnarea penală pentru trafic de influență în dosarul în care este cercetat fostul procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Liviu Tudose, care în schimbul furnizării unor informații secrete ar fi urmat să fie recompensat de Ponta cu numirea în funcția de director al Departamentului pentru Luptă Antifraudă sau o funcţie de execuţie în cadrul ONPCSB, fostul premier a oferit judecătorilor o declarație incredibilă. Pentru a se salva din acest dosar, Ponta nu s-a sfiit să recunoască faptul că „Absolut toate propunerile și numirile pe care le-am făcut în perioada în care am fost prim-ministru, fără excepție, s-au făcut după o discuție telefonică sau personală fie cu dl. Maior, fie cu dl. Coldea și după ce am solicitat o notă din partea SRI în legătură cu persoana ce doream să o numesc”.

Cu sau fără intenție, Victor Ponta a dezvăluit astfel cine și cum a condus România în perioada 2012-2015. Declarația fostului premier din dosarul procurorului Liviu Tudose arată că pentru absolut toate numirile în funcțiile de conducere ale instituțiilor centrale s-a cerut aviz de la SRI. Iar de multe ori acest lucru nu s-a făcut într-un cadru instituționalizat, printr-un flux de corespondență între Guvern și SRI, ci direct, prin telefoanele date de Ponta fie directorului George Maior, fie prim-adjunctului Florian Coldea. Ceea ce însemnă că printr-un simplu „DA” sau „NU” cei doi șefi ai SRI au fost de fapt cei ce au efectuat cu adevărat numirile în aparatul guvernamental. Fapt de neacceptat într-o societate democratică. Dincolo de slugărnicia lui Ponta față de fosta conducere a SRI (fostul director George Maior îi este de altfel naș de cununie), se mai ridică o problema de ordin moral. Poate chiar legal. Oare câte persoane a băgat Ponta, cu sau fără intenție, în malaxorul SRI? Căci în mod cert, odată ce premierul Victor Ponta cerea șefilor SRI încuviințare pentru a numi o persoană într-o funcție guvernamentală, acea persoană era verificată, poate chiar și supravegheată  de SRI din rațiuni de siguranță națională.

 

Deprinderi de ofițer acoperit?

Trecută prea ușor cu vederea chiar și de către judecători, declarația lui Victor Ponta din dosarul procurorului Liviu Tudose readuce în prim-plan acuzațiile și aluziile mai vechi ale fostului președinte Traian Băsescu. Aproape direct, acesta îl acuza în 2014 pe Ponta că ar fi fost ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe. Iar declarația lui Ponta cum că în calitatea lui de premier nu a efectuat nici o numire fără a le telefona în prealabil lui Maior și Coldea vin să întărească supunerea lui Victor Viorel Ponta anumitor proceduri militare.

 

Maior și Coldea au avizat telefonic guvernarea Ponta

Afirmând că nu a efectuat nici o numire fără avizul SRI, Ponta a cerut judecătorilor ICCJ să verifice dacă în cazul procurorului Liviu Tudose a solicitat vreun aviz în vederea desemnării acestuia la DLAF sau ONPCSB. Dar după cum tot Ponta recunoaște, de cele mai multe ori solicitarea respectivului aviz se reducea la o simplă discuție telefonică cu George Maior sau cu Florian Coldea. Și cum ar putea aceștia să recunoască astăzi că timp de peste 3 ani, în tot mandatul de premier al lui Ponta, ei au fost de fapt cei ce au guvernat România? 

Cele mai citite

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...
Ultima oră
Pe aceeași temă