14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportMutu: „România și Danemarca, cele mai bune din grupă”

Mutu: „România și Danemarca, cele mai bune din grupă”

Adrian Mutu a răspuns întrebărilor primite de la jurnaliști în cantonamentul Under 21 de la Buftea și a dezvăluit că a refuzat mai multe oferte venite în ultima perioadă pentru a rămâne alături de tricolorii mici. Selecționerul naţionalei de tineret crede că România și Danemarca sunt cu o clasă peste restul echipelor din grupa de calificare la Campionatul European de anul viitor, din care mai fac parte Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord şi Malta. „Ne aşteaptă două meciuri grele, importante pentru noi, pentru că suntem în luptă cu toate echipele de pe locul doi. Nu mai avem şansa barajului cum era înainte. Trebuie să fim concentraţi şi să câştigăm cât mai multe puncte. Noi şi Danemarca suntem cele mai bune echipe din grupă”, a declarat Mutu.

Acesta a dezvăluit că mai multe echipe de club s-au interesat de serviciile sale în ultima vreme, dar că le-a refuzat pentru a continua munca pe banca naționalei. „Da, am avut oferte dar le-am refuzat pentru că vreau să duc această treabă până la capăt. Sunt lucruri care se întâmplă în viaţa unui antrenor, dar eram nerăbdător să încep treaba cu Under 21”, a spus cel poreclit „Briliantul”.

Cu toate că jucători precum Ianis Hagi sau George Pușcaș au făcut pasul către echipa de seniori, Mutu a menționat că naționala U21 are în continuare lideri, chiar dacă nu a dat nume: „Avem şi noi lideri, lotul pe care l-am convocat e format din cei mai buni jucători, cei mai în formă. Mie nu îmi place să dau nume, la acest nivel sunt toţi de valoare apropiată. Trebuie să arate în teren că sunt decisivi şi posibil selecţionabili la naţionala mare”.

Selecționerul de la Under 21 a vorbit și despre situația lui Adrian Petre, pe care nu l-a convocat pentru această „dublă”. „Am discutat cu Petre. I-am spus să-şi rezolve cât mai repede, pentru binele lui, situaţia de la FCSB. Mă refer la faptul că la vârsta lui trebuie să joace în fiecare weekend. Sper că se va întâmpla cât mai curând lucrul acesta”, a mai spus Adrian Mutu.

Echipa naţională de tineret a României întâlnește Finlanda și Malta, pe 4 și 8 septembrie, ambele jocuri fiind programate în deplasare.

La turneul final al Campionatului European Under 21 de anul viitor se califică câștigătoarele celor nouă grupe preliminare și cele mai bune cinci formații de pe pozițiile secunde. În acest moment, tricolorii mici se află pe locul doi în grupă, la cinci puncte în spatele liderului Danemarca.

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Ministrul britanic de Externe i-a confirmat lui Zelenski un ajutor militar de trei miliarde de lire sterline pe an

Secretarul de stat (ministrul) pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, David Cameron, s-a întâlnit, în Ucraina, cu președintele Volodimir Zelenski, pentru a discuta despre...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă