Mai degraba Fiind morti sau Morti fiind (Being Dead) este titlul real al romanului In clipa mortii (aparut la Editura Humanitas, in traducerea lui Radu Paraschivescu) de Jim Crace: o carte care descrie nemaivazut detaliile agoniei concentrate de dinainte de moarte si a primelor insemne ale putrefactiei! Dar un poem mai degraba, in niciun caz proza neorealista, dizgratioasa. Primele pagini sunt incredibile, de poem tare: o descriere cosmica aproape a mecanismelor de oprire a vietii in trupuri, in ralenti. Dar si un poem despre dragoste in moarte, mai exact despre cum dragostea poate fi detectata in pozitia unei maini masculine care atinge o gamba feminina rasucita.
Celice si Joseph sunt ucisi de un hot (marcat de furie existentiala si inrudit, desi foarte vag, cu Meursault din Strainul) doar pentru ca viata inseamna si moarte. Celice si Joseph sunt pe cale sa faca dragoste intre dunele de nisip, cand, brusc, sunt ucisi de un infractor: victimele sunt intelectuali trecuti de cincizeci si cinci de ani – aceasta este doar premisa romanului lui Jim Crace. Infractorul nu intentionase sa-i ucida pe cei doi, el comite insa crima cu violenta, intrucat este provocat de goliciunea cuplului, de faptul ca victimele, desi au trecut indeajuns de tinerete, indraznesc sa faca dragoste (nu degeaba autorul puncteaza astfel lucrurile: "Unde e sex, va fi si moarte. Sunt cele doua coordonate intunecate ale aceleiasi linii drepte. Durerea e moartea erotizata. Iar sexul e numai scuturarea acestei carcase muritoare, inainte sa fie propulsata in eternitatea postcoitala").
Crima, cum spuneam, este pretextul pentru a crea o lume, un cosmos. Urmeaza povestea insectelor si a crabilor, a tuturor micilor pradatori (pescarusii, de pilda) care vor atinge cadavrele, ramase vreme de sase zile expuse pe malul marii. De ce sase zile? Jim Crace nu da nicio explicatie: eu spun, insa, ca e vorba de sase zile ale creatiei mortii (o geneza inversa), intrucat in a saptea zi, dupa cum stim, Dumnezeu se odihneste! Nu in zadar, din cand in cand este inserata teoria despre moartea umeda (poreclita Peste, in folclorul practicat in zona). Toata istoria trupurilor descompunandu-se ucise intre dunele de nisip este descrisa metodic, dar ca o Cantare a Cantarilor, cu frazare de verset inaltator. Este motivul principal care face din aceasta carte un text in mod programatic straniu. si, paradoxal, asa cum am spus deja, un text inaltator, in sensul de revelatoriu.
Joseph si Celice nu au trait o pasiune exemplara de-a lungul vietii lor, dar moartea violenta i-a facut sa para niste amanti pasionali, de neuitat. Detaliile crimei cu elemente de oroare si abominabil il vor exalta pe cititor, intrucat povestea trece dincolo de patologia si fiziologia mortii, inspre un imn al iubirii aranjate ca intr-o ikebana (chiar daca hazardata!). Joseph si Celice facusera, in urma cu treizeci de ani de la uciderea lor, dragoste intre dune. La maturitate, barbatul din cuplu intentioneaza sa reinnoiasca acel act sexual de odinioara, ca pe o chemare organica si cosmica din adancuri. si, incercand sa faca dragoste dupa treizeci de ani de la prima lor atingere, cei doi vor fi asasinati. Este o poveste in forta, dar narata cu o teribila dulceata si delicatete. Femeia din cuplu este plictisita si indiferenta la sexualitate; dar, dupa treizeci de ani, barbatul nadajduieste sa regenereze cuplul, printr-un gest magic, de fapt, prin refacerea unui act sexual arhetipal. Lucrurile nu vor sfarsi in esec (impotenta), ci in abominabil (crima propriu-zisa). Jim Crace are, insa, talentul grozav de a construi o carte alcatuita din superbe poeme in proza, in care narativitatea este minimul fir al Ariadnei care sa decamufleze labirintul. Romanul Fiind morti sau Morti fiind este un pretext pentru a infatisa o cosmogonie a mortii; iar descompunerea ultimului gest tandru (si doar apoi senzual) izbutit in timpul agoniei de partenerii din cuplul ucis este o lectie de maiestate si tristete: mana lui asezata mangaietor pe gamba ei, ca un legamant cast-pervers pentru totdeauna.
Si acum, optiunea mea pentru fraza cea mai frumoasa si tulburatoare din carte (am ales cu greu din cateva zeci de paragrafe, intr-atat de bine este scris acest roman!): "Chiar si intr-o lumina mult mai slaba, trupurile lor tot ar fi avut irizatii de bijuterie, acolo unde rozul catifelat al vietii si cenusiul patat al mortii ar fi conspirat sa scoata la iveala argintiul de rascruce." Dixit.
