Miercuri, bursa a consemnat o scadere puternica, stergand complet aprecierile destul de bune inregistrate in sedinta de tranzactionare de marti. Am avut o lichiditate in crestere, iar dupa aceasta scadere preturile au ajuns in zona pragurilor de suport reprezentate de minimele de la sfarsitul lunii noiembrie. Acestea sunt minimele ultimelor 52 de saptamani si de aceea la aceste preturi interesul investitorilor a fost unul deosebit. Pe de o parte, unii dintre ei au considerat ca deprecierea a fost foarte importanta, si ca atare exista un potential de revenire, chiar si numai pe termen scurt, in vreme ce altii au dorit sa vanda o data ce preturile au coborat sub aceste praguri, gandindu-se ca acesta ar putea fi un semnal de continuare a scaderilor din piata.
Presiunea la vanzare s-a manifestat pe parcursul intregii sedinte bursiere si a progresat ca intensitate pe masura trecerii timpului. Direct din deschidere cotatiile afisau scaderi de peste 2% in cazul majoritatii actiunilor lichide, aceasta reactie fiind declansata de scaderile importante pe care, cu cateva ore inainte, le-au suferit pietele de capital din SUA si Asia. Practic, tot acest trend negativ al BVB din ultimele 6-7 luni a fost determinat de corelatia cu bursele mari ale lumii, care au scazut si continua sa scada ca urmare a temerilor legate de criza subprime si efectele acesteia asupra economiei americane si mondiale.
Pe plan intern nu am avut stiri sau evenimente importante care sa influenteze mersul bursei, nici din directia macroeconomicului si nici de la companiile listate la BVB. Investitorii mici sau medii, persoane fizice, sunt destul de mult sub presiune psihologica negativa in aceasta perioada si, pe masura ce timpul trece, o parte dintre ei care au pozitii de cumparare pe actiuni isi pierd rabdarea si vand, marcand pierderile acumulate pana in prezent. Cum prezenta cumparatorilor in piata a fost in aceste ultime saptamani mult mai firava, consecinta fireasca este o scadere constanta si sustinuta a preturilor tuturor actiunilor, indiferent ca vorbim despre companii lichide, cu performanta financiara solida, sau companii mai mici, cu rezultate economice mai putin favorabile.