17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialBotosanenii, din ce in ce mai bolnavi

Botosanenii, din ce in ce mai bolnavi

Botosanenii au fost mai bolnavi anul trecut decat acum doi ani. Cel putin asa arata cifrele cu cheltuielile efectuate anul trecut de Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate pentru cele 12 unitati spitalicesti care au contract cu institutia.

Aproape doua treimi
din sumele alocate anul trecut sanatatii botosanene au fost cheltuite pentru bolile tratate in spitale. Sistemul sanitar botosanean a primit anul trecut 1570 de miliarde de lei iar 870 de miliarde de lei au fost cheltuite pentru decontarea internarilor care au avut loc in ultimele 12 luni.

Potrivit sefului Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate Botosani, Rodica Hutuleac, anul trecut in spitalele botosanene au fost inregistrate 115.000 de internari. Botosanenii au petrecut 800.000 de zile in toate cele 12 spitale botosanene. Chiar daca numarul de internari a fost aproape acelasi cu cel din 2006, cheltuielile pentru serviciile medicale prestate in spitale au crescut cu 100 de miliarde de lei. "Este o crestere destul de semnificativa in toate sectoarele sanitare, dar inca nu ne putem pronunta in privinta vreunei cauze. In 2007 am reusit sa cream si un acces mai mare al populatiei la serviciile sanitare si acest lucru inseamna automat cresterea adresabilitatii", a precizat Rodica Hutuleac, presedintele CAS Botosani. Faptul ca botosanenii sunt tot mai bolnavi o arata si numarul de retete gratuite si compensate date botosanenilor de medici. Astfel, CJAS Botosani a cheltuit in 2007 310 miliarde de lei, cu circa 36 la suta mai mult fata de anul anterior. Cei peste 200 de medici de familie si din policlinici au acordat anul trecut peste 1,4 milioane de consultatii cu 30.000 mai multe fata de anul precedent. Aproape 400.000 dintre botosanenii consultati anul trecut au avut nevoie de analize amanuntite de laborator, numarul acestora fiind mai mare decat cu un an in urma.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă