A nins, iar Bucurestiul si tara au avut parte, in sfarsit, de o iarna normala. Estimp, presa ce facea? A declansat un iures si-un scandal imense. A tocat la bani marunti orice strada si fiece sat inzapezite, a folosit cuvinte prapastioase transformand un fapt banal intr-un subiect de scandal.
Din fericire, am vazut si cativa ziaristi – foarte putini – care s-au comportat ca niste oameni normali la cap. Habar n-am daca erau de la tara sau oraseni, insa au spus lucrurilor pe nume: oameni buni, avem si noi, in sfarsit, dupa ani buni, o iarna ca la carte … Este cat se poate de firesc sa ninga zdravan in acest anotimp, sa fie frig, iar Bucurestiul sa se transforme, pentru doua zile, intr-un sat. Uitati-va ce se petrece la case mai mari: la fel este si prin Statele Unite uneori, la fel si-n alte tari mai civilizate si cu pretentii.
Vreti sa faceti rating si impuscati in autoritatile romane care totdeauna sunt prinse pe picior gresit in astfel de situatii? Da, este adevarat in buna masura. Sunt multe de schimbat in mentalitatea acestora si-n felul in care fac fata situatiei.
Am urmarit o relatare televizata de undeva din Ardeal. Era intr-o zi geroasa, cu mult sub -20 de grade Celsius. In pofida tonului prapastios cu care se-ncerca sa fie dusa discutia, gratie profesionistilor din Bucuresti, oamenii – fie de pe strada, fie reprezentanti ai puterii locale, raspundeau cu un firesc de la care am avea cu totii de invatat. Da, domnule, suntem obisnuiti in fiecare an cu astfel de situatii, din mosi-stramosi! Ceea ce se vede la televizor induce o stare de febrilitate gonflata. Suntem inzapeziti temporar, lucrurile sunt in curs de rezolvare. Este frig, este cat se poate de normal, asa a fost aproape in fiecare iarna de cand ne stim.
Sa ne-ntelegem: stiu bine ca anomaliile din administratia romaneasca sunt multe. Nu vorbesc acum de lipsa simtului civic la romani, de faptul ca putini mai au reflexul (nu zic vorba mare: bucuria) de a mai pune mana pe lopata ca sa indeparteze zapada de pe masina, din fata casei ori a magazinului. Exista indivizi care parcheaza masinile aiurea, taman acum, in mijlocul orasului, si trebuie ferm sanctionati. Este evident ca situatiile urgente unde ai nevoie de o dializa impun decizii rapide si o minima infrastructura adecvata. Nu despre asta este vorba. Ci despre tonul abordat.
De cand s-a adoptat si in Romania sistemul european de evaluare a starilor meteorologice pe anumite "coduri", de fiecare data cand intervine un cod mai viu colorat, oamenii din presa se agita peste fire. Pe canalele media ni se induce o stare falsa: catastrofism cu orice pret.