22.9 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialSummitul NATO de la Bucuresti

Summitul NATO de la Bucuresti

Summitul NATO de la Bucuresti, care se va desfasura in perioada 2-4 aprilie, este cel mai mare eveniment international gazduit vreodata de Romania.
Sunt asteptati la Bucuresti toti sefii de stat sau de guvern din cele 26 de state membre, inclusiv presedintele SUA, George W. Bush, premierul britanic, Gordon Brown, presedintele francez, Nicolas Sarkozy, si cancelarul german, Angela Merkel. Se vor mai afla la Bucuresti secretarul general ONU, Ban Ki-Moon, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, sau presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, delegatii din cele 23 de state membre ale Parteneriatului pentru Pace, invitati din Japonia, Australia, Noua Zeelanda, Afganistan si Iordania. Exista posibilitatea sa-si faca aparitia chiar si presedintele rus, Vladimir Putin. Cu alte cuvinte, aproape toti liderii lumii se vor afla pe parcursul celor doua zile la Bucuresti, in total 3.000 de membri ai delegatiilor oficiale si 3.500 de jurnalisti.
O asemenea aglomerare de lideri presupune masuri draconice de securitate, de care se ocupa un comandament coordonat de SPP, din care fac parte reprezentanti ai SRI, SIE, STS, Ministerului Apararii si Ministerului de Interne. Securitatea summitului este asistata logistic de NATO. Potrivit lui Victor Micula, secretar de stat in MAE, cu toate masurile de securitate, Bucurestiul nu va arata ca un oras sub asediu. Potrivit aceleiasi surse, MAE a propus ministerelor Educatiei si Muncii ca, in zilele summitului, sa fie acordate zile libere elevilor si bugetarilor. Pentru a decongestiona traficul in Bucuresti se studiaza chiar posibilitatea deschiderii mai devreme a sezonului estival.
Pentru buna desfasurare a summitului, organizatorii doresc sa inchirieze 290 de microbuze, 52 de autocare, 41 de autobuze si 44 de furgonete. Exista, de asemenea, oferte de sponsorizare din partea firmelor Mercedes, Ford, Audi si BMW pentru 490 de autoturisme. Summitul NATO este si o mare afacere. Pe langa transporturi, organizatorii vor trebui sa achizitioneze mobilier, computere si instalatii electronice pentru salile de presa, echipamente de birotica si telecomunicatii.

Cele mai citite

Porsche taie 9.000 de locuri de muncă până în 2035. Criza din China și competiția acerbă forțează restructurarea

Noile reduceri se adaugă celor 3.900 de locuri de muncă vizate prin acordul semnat în februarie 2025, precum și altor aproximativ 500 de posturi...

Porsche taie 9.000 de locuri de muncă până în 2035. Criza din China și competiția acerbă forțează restructurarea

Noile reduceri se adaugă celor 3.900 de locuri de muncă vizate prin acordul semnat în februarie 2025, precum și altor aproximativ 500 de posturi...

Parcare și metrou într-un singur abonament: Metrorex lansează oferta săptămânală la Terminalul Străulești

Reprezentanții Metrorex susțin că noua opțiune vine în sprijinul celor care folosesc zilnic transportul public, oferind o alternativă rapidă și mai eficientă pentru evitarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă