Mitul superspionului care furnizeaza informatii ce pot schimba soarta lumii este atacat intr-un articol scris de un fost angajat al CIA si publicat recent in "Washington Post".
Principala problema de credibilitate a spionilor este aceea ca exista riscul ca ei sa fie agenti dubli. Unele estimari sustin ca de la sfarsitul anilor ‘70 pana la sfarsitul anilor ‘80, cei mai multi, daca nu chiar toti agentii cubanezi ai CIA, erau agenti dubli, ca si majoritatea agentilor est-germani din timpul razboiuluui rece, sustine un fost angajat al CIA, Joseph Weisberg, intr-un articol intitulat "Cu spioni ca acestia…", publicat in "Washington Post". In prezent, proportia agentilor dubli din CIA ar putea depasi o treime, sustin surse din interiorul agentiei de la contraspionaj.
CIA are unele metode de detectare a agentilor dubli, dar acestea nu sunt infailibile si nu pot fi utilizate in toate cazurile. O metoda clasica este testarea cu poligraful, dar este greu de crezut ca, de exemplu, fostul ministru de Externe al lui Saddam Hussein, Naji Sabri, care la mijlocul anului 2002 a furnizat CIA probe ca Irakul nu avea arme de distrugere in masa s-ar fi putut strecura neobservat si ar fi putut ramane suficient de mult timp intr-un loc in care sa i se faca un asemenea test. Iar rezultatele examinarii la poligraf ar fi fost oricum influentate de pozitia lui Sabri, pro sau impotriva unei interventii militare in Irak.
Spionii nu sunt suta la suta credibili nici daca nu sunt agenti dubli, pentru ca ei lucreaza in primul rand in interesul propriu, nu in al celor care i-au recrutat, adauga Weisberg. Exemplul cel mai recent si mai concludent este cel al agentilor irakieni, al caror interes era ca SUA sa intervina impotriva lui Saddam Hussein si, in consecinta, au furnizat informatii care sa le sustina cauza.
Un alt argument adus de Weisberg impotriva "mitului superspionului" este legat de dificultatea de a recruta o persoana aflata intr-o pozitie care sa ii permita sa obtina informatii importante si valoroase. Intr-o dictatura care sufera de secretomanie, ca aceea a lui Saddam Hussein, este posibil ca nici ministrul de Externe sa nu stie tot adevarul.
CIA a fost criticata pentru faptul ca nu au existat avertismente inaintea unor evenimente cruciale, cum ar fi colapsul URSS, atacurile din 11 septembrie 2001, inexistenta armelor de distrugere in masa irakiene. Reducerile de fonduri sau faptul ca ofiterii de caz nu erau suficient de competenti lingvistic au fost invocate ca motive pentru aceste esecuri. Dar, sustine Weisberg, explicatia este mult mai simpla: CIA nu poate recruta agenti de top pentru ca acest lucru este imposibil. Cei mai multi agenti recrutati sunt birocrati de nivel mediu, pentru ca responsabilii din esaloanele superioare ale ierarhiilor au suficiente privilegii ca sa nu vrea sa riste. Savantii care participa la conferinte pot oferi indicii cu privire la nivelul cercetarii si programele din tara lor. Angajatii unor companii europene pot obtine informatii privind circuitul subteran al materialelor nucleare. Dar asteptarile legate de sursele umane nu pot fi mai mari de atat, sustine autorul articolului din "Washington Post".
Manipulare
» Dosarul irakian
Fostul sef de operatiuni pentru Europa al CIA, Tyler Drumheller, sustine ca la mijlocul anului 2002 ministrul de Externe al lui Saddam Hussein, Naji Sabri, a furnizat CIA dovezi ca Irakul nu avea arme de distrugere in masa. Informatia nu a fost insa luata in considerare, nu dintr-o eroare, ci pentru ca expertii din CIA nu au avut pe buna dreptate incredere in oficialul irakian, pentru ca acesta putea fi agent dublu (caz in care ar fi furnizat aceeasi informatie, favorizand regimul lui Saddam) sau putea sa nu stie adevarul. Prin urmare, informatiile pe care acesta le-a furnizat nu au avut nici un fel de valoare, rationament care, arata Weisberg, este valabil in cazul oricarui agent recrutat.
