De multe ne ingrijim, pentru multe ostenim, dar aproape niciodata nu ne gandim la numele nostru: sa avem un nume bun, curat, rostit cu drag, cu respect de cei ce-au auzit de el, de cei care ne cunosc. A avea un nume nepatat prin gandurile, prin nazuintele, prin faptele tale demne este o cinste si pentru tine si pentru neamul care te-a nascut. Din pacate, cei mai multi dintre noi ne lasam prinsi, robiti de castigurile pamantesti, de poftele nesatule ale trupului si nu ne gandim, nu ne intereseaza ca fiinta noastra sa poarte si un nume ca un "rang aristocratic" si sa nu fie patat de necuratii. Iata ce spune Dumas-tatal (scriitor francez, 1802-1870) despre numele patate: «O pata cazuta pe un nume nu se sterge, ea il sapa, il roade, il mistuie.»
Si ma gandeam… Ar trebui ca macar din cand in cand sa ne ingrijim si de spalarea, curatarea numelui ce-l purtam, caci petele pe care i le facem nu numai ca-l arata ca pe o rufa murdara, dar, cum spune scriitorul francez "il si sapa, iil roade, il mistuie". Ce urat, ce trist sa ai un nume de ocara – si ce frumos sa ai un nume luminat, chiar cu stralucire, prin faptele tale vrednice, cinstite, demne! Fireste, pizmasii, nevrednicii il vor profana adesea cu buzele lor spurcate, dar cel ce si-a dobandit un nume de cinste isi va pastra seninatatea in suflet, dupa cuvintele filosofului si scriitorului francez Diderot (1713-1784):
«Seninatatea nu salasluieste decat in sufletul omului bun; in sufletul celui rau e numai noapte.» Dupa ce pleci la ceruri, numele bun, luminat de faptele tale, a caror valoare nu se vestejeste ca iarba campului, este o mostenire de pret pe care o lasi neamului care te-a zamislit si te-a nascut. Intrebati-va: "Eu am un nume bun, curat?"
