Abandonarea acordului nuclear cu Iranul şi distrugerea alianţei transatlantice dintre UE şi SUA “vor avea efecte negative asupra economiei europene şi vor provoca şi alte dislocări”, inclusiv devalorizarea monedelor statelor emergente, a avertizat marţi George Soros într-un discurs pronunţat la reuniunea anuală a Consiliului european pentru relaţii internaţionale, un centru de reflexie cu sediul la Paris. “Am putea să ne îndreptăm spre o nouă criză financiară majoră”, a spus Soros.
Avertismentul lui Soros vine într-un context în care randamentele pentru obligaţiunile italiene au crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii ani iar mari economii emergente precum Turcia şi Argentina au probleme în a rezolva consecinţele provocate de o inflaţie galopantă.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, George Soros a apreciat că Europa se confruntă cu o criză existenţială. “Tot ceea ce putea să meargă prost a mers prost”, a spus miliardarul referindu-se la criza refugiaţilor şi politicile de austeritate care au adus la putere partidele populiste, precum şi la “dezintegrarea teritorială” exemplificată prin Brexit. “Nu mai este o figură de stil dintr-un discurs să spui că Europa este într-o criză existenţială, aceasta est cruda realitate”, a spus George Soros.
Pentru a rezolva o parte din problemele cu care se confruntă Europa, Soros a propus un Plan Marshall pentru Africa în valoare de aproximativ 30 de miliarde de euro pe an, care ar urma să fie finanţat de UE. Potrivit lui Soros, acest plan destinat îmbunătăţirii educaţiei şi reducerii şomajului în Africa ar permite reducerea presiunilor migratorii pe continent.
De asemenea, Soros a propus transformarea radicală a UE, inclusiv prin abandonarea clauzei care obligă statele membre să adere la zona euro. “Moneda euro are multe probleme nerezolvate şi acestea nu trebuie lăsate să distrugă Uniunea Europeană”, a spus Soros. Acesta a adăugat că ideea unei “Europe cu mai multe viteze” în care toate ţările se îndreaptă spre o mai mare integrare ar trebui abandonată şi înlocuită cu ideea unei “Europe cu mai multe trasee” în care statele membre au mai multe alegeri la dispoziţie cu privire la direcţia lor politică şi economică.
