Luni, 5 noiembrie, punctul forte al Festivalului National de Teatru a fost spectacolul Teatrului Maghiar "Tamási Áron" din Sfantu Gheorghe prezentat la Opera Romana, "Regele Lear".
Piesa lui Shakespeare le-a dat intotdeauna multa bataie de cap regizorilor. Multi au tratat-o drept o "precursoare" a basmului lui Petre Ispirescu "Sarea-n bucate", incercand sa demonstreze ce dramatica poate fi batranetea unui parinte care, naiv, crede in cuvintele false de pretuire ale unor fiice rele, ignorand buna-credinta a celei bune. Din pacate, si apreciatul regizor Bocsárdi László a cazut in aceasta plasa, viziunea sa fiind doar o prima lectura simpla a piesei lui Shakespeare, dar frumos ambalata. Admirabile sunt decorul lui Bartha József si costumele imaginate de Dobre Kóthay Judit, atemporale, in intentia de a sublinia ca istoria tragica a batranului Lear se repeta, fiind o vesnica problema a generatiilor. Scenografia creeaza o forma frumoasa spectacolului, un cadru ideal pentru o sumedenie de tablouri vivante surprinzatoare. De la ridicarea portilor din fundal si descoperirea unor barbati goi, inchisi in cutii de sticla, cu un fundal asemanator unei table de sah, pana la labirintul verde din final, imaginile bine speculate prin jocul luminilor sunt atractive, numai ca ele nu comunica emotional o idee cat de cat logica. Forma e atractiva, dar lipsita de fond. "Regele Lear" devine o poveste banala despre un batran ce-si pierde mintile si in delirul sau se trezeste intr-o lume fantastica. Personajele se impart in bune si rele, grotesti si suave. Incarcarea cu imagini sofisticate, sufocate de intentii metaforice nesustinute de scriere, are drept rezultat un spectacol rece, ce anuleaza scopul principal al unei reprezentatii teatrale, comunicarea unei idei ce produce emotie, incita la gandire spectatorul. Regele Lear devine astfel un batran sarman, orgolios, pacalit de fiicele sale cu suflete haine, Goneril si Regan, pentru ca n-a avut incredere in Cordelia, fata cea sincera. Spectatorul matur asista la ilustrarea socanta si uneori incoerenta a unui basm pentru minori, in care actorii incearca sa-l convinga cat de dramatica poate fi batranetea. Abia in final il convinge, in scena in care Lear va purta trupul neinsufletit al Cordeliei, coborand impreuna in mormant. Este un moment credibil ce transmite emotie. Shakespeare, prin bogatia replicilor incarcate de sensuri subtile, nu povesteste insa, ca Ispirescu, simplist, destinul tragic al unui parinte. Spectacolul lui Bocsárdi László este mai apropiat de Ispirescu.
Timp de trei ore si jumatate am privit la o cutie frumoasa, dar goala de continut.
"Regele Lear" – Teatrul Maghiar "Tamási Áron" din Sfantu Gheorghe; regia: Bocsárdi László
