2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialLecturi obligatorii pentru sefii de stat

Lecturi obligatorii pentru sefii de stat

Nu stiu din ce motive, dar am impresia ca un om care iubeste literatura nu poate fi un om rau. Dar este numai o impresie, un reflex al bunului simt. Este uluitor ce ne poate pacali bunul simt, e ca si cum am avea in noi un fel de personaj naiv ale carui pareri sunt fara incetare contrazise de realitate.
Bunul simt ne spune ca un om care se lasa emotionat de poezie, de literatura, de arta in general, nu poate ramane, dupa aceste momente de inaltare sufleteasca, la fel ca inainte. In mod normal, cartile ar trebui sa ne faca sa fim din ce in ce mai putin meschini, obtuzi, interesati doar de propria noastra  persoana si de propriile noastre ambitii. Dar nu este asa.
Naivul din mine imi spune, de exemplu, ca sefii de stat ar trebui obligati, prin Constitutie, sa citeasca macar o carte esentiala pe luna. Poate ca lumea ar functiona mai bine daca sefii de stat ai planetei ar citi 12 carti importante pe an. Nu e mult, 12 carti. Personal, cred ca un sef de stat care nu a citit nici un roman de Dostoievski sau de Balzac n-ar trebui sa fie lasat sa conduca treburile cetatii. De altfel, acest principiu ar trebui extins poate si pentru sefii de guvern si in definitiv pentru orice om politic care aspira la functii decizionale.
Din pacate, insa, istoria este plina de dictatori care, desi au fost atrasi de literatura sau au apreciat-o la un moment dat, n-au invatat nimic din maretia cartilor citite. Despre Hitler se spune ca il citea cu placere pe Voltaire, desi gustul sau era mai degraba format de scrierile esoterice.
Despre Stalin se spune ca era un lector asiduu, un autodidact de fapt, care iubea sincer literatura si care, treptat, si-a format o destul de vasta cultura literara. Ii placeau si teatrul, si filmul, si muzica clasica. Spre sfarsitul vietii asculta la nesfarsit Concertul pentru pian nr. 23 de Mozart (tot asa cum Hitler asculta fascinat muzica lui Wagner). Sunt chiar unii istorici care spun ca Stalin era capabil, sau fusese in tinerete capabil (data fiind formatia sa de seminarist) sa citeasca in original Platon. Toate aceste emotii culturale nu l-au impiedicat insa sa trimita la moarte in jur de 5.000 de artisti…
Fidel Castro era fascinat, s-ar parea, de Ernest Hemingway. Cu cativa ani inainte de a prelua puterea, aflat in munti impreuna cu alti revolutionari, Fidel Castro citea si recitea romanul lui Hemingway "Pentru cine bat clopotele", in care este vorba de fapt despre razboiul civil din Spania. Castro considera ca acest roman era un excelent manual pentru lupta de guerilla…
In ce-l priveste pe Mao, personalitatea sa este si mai misterioasa, in masura in care se credea… poet (si chiar scria poezie, avand si o solida cultura in materie de poezie clasica). De altfel lui Mao ii placeau, s-ar parea, doua lucruri, razboiul si poezia, pe care le considera "cosubstantiale", adica tratand despre acelasi lucru.
Nu, bunul simt nu ne poate deloc ajuta sa intelegem nici istoria, nici viata, si nici marile contradictii ale vietii. Cand afli, citind biografia lui Mussolini, ca se considera la un moment dat un fiu spiritual al lui Marx, iti dai seama ca raporturile dintre oameni si carti sunt infinit mai subtile, mai surprinzatoare, mai perverse. La o adica, am prefera ca marii calai ai lumii, marii despoti si numerosii politicieni odiosi sa fie niste brute pur si simplu, sa nu fi cunoscut niciodata emotia contactului cu arta. Dar nu este asa. Lumea este plina de dictatori care au ramas odiosi in ciuda faptului ca au iubit literatura, dupa cum multi scriitori importanti au fost odiosi prin optiunile lor politice. Exista o istorie a calailor si a victimelor care au avut in comun dragostea pentru literatura…
Revin insa la Fidel Castro, despre care Agentia France Presse transmitea zilele trecute o informatie de natura… literara. La inceputul anului 1953, inainte de asaltul impotriva cazarmii Moncada, care a marcat inceputul "revolutiei cubaneze", Fidel Castro se antrena tragand cu… pustile de vanatoare ale lui Ernest Hemingway. Informatia este furnizata de fostul armurier al scriitorului, Fernando Nuez, astazi in varsta de 75 de ani, care marturiseste intr-un interviu ca a tinut secret acest detaliu. Fidel Castro frecventa un teren de tir de langa Havana unde pustile de vanatoare ale lui Hemingway erau puse la dispozitia clientelei, iar viitorului dictator ii placea, se pare, o pusca cu doua tevi, preferata lui Hemingway, care avea si un nume: "la yegua". La prima vedere, aceasta poveste pare un fapt divers. Ea ascunde insa o metafora misterioasa a raporturilor dintre dictatori si scriitori, dintre putere si literatura, si a modului in care ele se hranesc reciproc.
Istoria mai recenta, in marile democratii, abunda de sefi de stat care au iubit literatura, dar si de scriitori care n-au visat la altceva decat sa faca parte din suitele prezidentiale. Ceea ce nu pare grav, pe timp de pace… In Franta, mai toti presedintii care s-au perindat de la razboi incoace au fost foarte legati de literatura: Georges Pompidou a intocmit o antologie de poezie franceza, Valéry Giscard d’Estaing a scris roman, iar FranIois Mitterrand era un mare amator de carti rare, de lecturi si de prietenii cu scriitorii. Printre scriitorii pe care ii admira Mitterrand se numara si Emil Cioran. S-ar parea chiar ca, de doua ori, Mitterand l-a invitat pe Cioran sa vina sa dineze la Palatul Elysée, dar filozoful de origine romana, care detesta orice expresie a puterii, a refuzat. In acest "fapt divers" chiar mi se pare ca se ascunde o imensa metafora a ceea ce ar trebui sa fie adevaratul raport dintre literatura si putere. 

Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris

Cele mai citite

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...
Ultima oră
Pe aceeași temă