Cei putini, care mai au cateva elementare cunostinte de istorie contemporana a Romaniei, stiu ca Gheorghe Tatarescu a trecut, dupa 23 august 1944, de partea comunistilor, ajungand in guvernul de la 6 martie 1945 vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Externe. Este cunoscut faptul ca acest guvern a fost impus regelui Mihai de trimisul lui Stalin, Andrei Ianuarevici Vasinski, pe cand pe strazile Bucurestiului patrulau blindate sovietice.
Se stie ca, pana la semnarea tratatului de pace de la Paris (15 octombrie 1946) si atata vreme cat la Bucuresti functiona Comisia Aliata de Control a Armistitiului, alcatuita din reprezentanti militari ai celor trei mari puteri care au infrant Germania nazista (S.U.A., Marea Britanie si U.R.S.S.), Stalin a avut nevoie la Bucuresti de un guvern asa-zis de "uniune nationala", cat de cat credibil in Occident si cum partidele satelit ale P.C.R., precum Frontul Plugarilor condus de Petru Groza, Uniunea Patriotilor, in frunte cu comunistii P. Constantinescu – Iasi si Vladescu – Racoasa, pe cand micul partid social-democrat inclina spre comunisti, toate acestea neputand convinge Occidentul ca in Romania functiona un real guvern de coalitie democratica (P.N.L. Bratianu si P.N.T. refuzand orice colaborare cu partidele satelit ale P.C.R.), Kremlinul a impus lui Gheorghiu-Dej gruparea liberala a lui Gheorghe Tatarescu.
Acesta din urma nu era un oarecare liberal, ci a fost prim ministru in perioada interbelica 1934-1937, anume in perioada cand economia romaneasca atinsese para-metri de varf. Ideea de a include in guvernul de la 6 martie 1945 pe tatarascani nu a apartinut comunistilor din Romania ci Kremlinului. Dupa ce Gheorghiu-Dej, in ianuarie 1945, se reintorsese de la Moscova, fiind uns de Stalin prim secretar al P.C.R., acesta, in sedinta Consiliului F.N.D. din 31 ianuarie 1945, care avea la ordinea de zi planul de rasturnare a guvernului roman condus de generalul Nicolae Radescu, a sustinut ca "sunt pareri, din locuri foarte competente, care ne indica de a ni-l apropia de Tatarescu, de a nu-l respinge". Cei neavizati, anume socialistii Voitec si Radaceanu, au protestat socotind pe Tatarescu "mai mult decat o canalie", pe cand Ana Pauker si Vasile Luca, pusi la curent, se pronuntasera in favoarea lui Tatarescu.
De fapt, Voitec si Radaceanu avusesera dreptate caci Gheorghe (Guta) Tatarescu a fost un mare oportunist. In ciuda amintitelor sale calitati, in perioada 1934-1937, "Guta" a ajuns o marioneta a regelui Carol II, contribuind din plin la desfiintarea regimului parlamentar romanesc si la instaurarea dictaturii regale, fiind rasplatit de rege cu functia de premier (1939-1940).
Comparatia Tatarescu-Tariceanu pare, la prima vedere, fortata. A trecut mai bine de o jumatate de veac de la evenimentele evocate mai sus. U.R.S.S. a disparut, trupe rusesti nu mai sunt in tara, in Romania exista acum un regim pluripartidic, un parlament ales de cetateni, prin vot liber exprimat, un stat de drept chiar daca uneori unii incearca sa-l paraziteze, in fine tara noastra este membra NATO si, taras-gropis a ajuns si in U.E.
Comparatia se refera la cu totul altceva, anume la mentalitatea liberalilor de ieri si de azi, la calitatea acestora, la viata de partid din trecut si prezent, la calitatea celor de acum, in comparatie cu cei din trecut, la obiceiuri si caractere, inclusiv a celor din grupul "tatarascanilor".
Doar specialistii stiu ca, inca la inceputul anilor ’30 ai secolului trecut, se constituise in cadrul P.N.L., grupul "tinerilor liberali" al carui lider a fost Gheorghe Tatarescu, si care nu era agreat de conducerea partidului. Prin asasinarea de catre legionari (29 decembrie 1933) a lui I.G.Duca, presedinte al P.N.L. si prim ministru, disparuse o personalitate marcanta care dispunea de capacitatea de mentinere la putere a "batranilor liberali". Din 1934 cand Tatarescu a devenit pentru prima oara prim ministru a avut abilitatea ca in fiecare guvern prezidat de el sa faca parte atat unii din gruparea sa cat altii dintre "batrani", vechi stalpi ai P.N.L. din vremea lui Ionel Bratianu. In fine, cine are curiozitatea sa rasfoiasca diverse carti care cuprind componenta guvernelor din perioada interbelica cat si din cea imediat postbelica va constata ca liberalii tatarascani, inainte de a ocupa un portofoliu ministerial trecusera pe la mai multe ministere, in calitate de subsecretari de stat, pentru a se roda. Toti erau cu studii si doctorate in strainatate si realizati profesional inainte de a ajunge demnitari. Chiar si Gheorghe Tatarescu, fiu de general, deputat in 1919, a fost de doua ori subsecretar de stat in Ministerul de Interne (1923-1926 si 1927-1928), apoi ministru in guvernul I.G.Duca (1933), ajungand in fruntea guvernului doar in 1934.
In toata perioada mentionata mai sus, "tinerii liberali", desi constituisera un grup dizident in cadrul P.N.L., nu au fost exclusi din partid de catre conducerea acestuia. Imediat dupa 23 august 1944 "tatarascanii" s-au constituit intr-un partid separat si, dupa cum am mentionat, au fost cooptati in guvernul Petru Groza de la 6 martie 1945. In afara lui Tatarescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru al Afacerilor Straine, Dumitru Alimanisteanu, Mircea Durma si Alexandru Alexandrini au fost pe rand ministri de Finante, Gh. Vantu a fost mai intai subsecretar de stat la Interne (martie 1945-noiembrie 1946), devenind apoi ministru al Lucrarilor Publice, pana la scoaterea din guvern a tatarascanilor (5 noiembrie 1947), Radu Rosculet a detinut portofoliul Cultelor (1946-1947), inginerul Petre Bejan a fost ministru al Economiei Nationale (6 martie 1945-29 noiembrie 1946), iar Costel Tataranu a detinut, pana spre finele lui 1946, functia de guvernator al Bancii Nationale. Toti acestia, chiar si Gheorghe Tatarescu, care pe fata nu iesea din cuvantul lui Gheorghiu-Dej si al lui Groza, au incercat si au reusit partial sa salveze ce se mai putea din vechile structuri ale economiei romanesti si sa se opuna cu subtilitate tavalugului de bolsevizare a Romaniei. Dar in toate declaratiile sale oficiale sau memorii prezentate guvernului (precum cel adresat lui Petru Groza, aratandu-l mai intai ambasadorului sovietic la Bucuresti, Kavdaratze, in care sublinia ca haosul economic datorat comunistilor din Romania afecteaza relatiile economice cu U.R.S.S.), Tatarescu a avut intotdeauna grija sa ridice in slavi "marele vecin de la rasarit" si pe "genialul sau conducator".
Dupa semnarea tratatului de pace de la Paris (10 februarie 1947), rolul lui Tatarescu si al acolitilor sai s-a incheiat. Nu mai era nevoie de o imagine cat de cat credibila in Occident. La 11 octombrie 1947, Biroul Politic al P.C.R. a luat decizia inceperii campaniei de eliminare din viata politica a P.N.L.- Tatarescu care a si fost scos din toate structurile statului la 5 noiembrie 1947. La doua luni, printr-o lovitura de stat, a fost obligat sa abdice si regele Mihai si a inceput marea teroare pentru bolsevizarea Romaniei.
Dupa cum am mai mentionat "tinerii liberali" din perioada interbelica, care ajunsesera sa nu mai fie tineri, si-au urmat seful si dupa 23 august 1944. Dar unii membri marcanti, precum Aurelian Bentoiu, unul dintre cei mai renumiti avocati din epoca, de doua ori subsecretar de stat la Justitie, apoi ministru, ca si Aznavorian, alt mare jurist, Costel Tataranu, guvernator al B.N.R. in perioada 1945-1946 l-au parasit pe Gheorghe Tatarescu si au revenit la vechiul P.N.L., atunci cand seful lor decisese ca partidul sa mearga, in alegerile din 1946, pe liste comune cu comunistii. Gestul lor, demnitatea de care au dat dovada i-a costat viata. De exemplu reputatul avocat Aurelian Bentoiu a suferit o prima condamnare intre anii 1948-1956, iar in 1957 a fost arestat din nou, condamnat la 25 ani munca silnica si a murit in spitalul penitenciar de la Vacaresti, dupa ce trecuse prin temnitele de la Galati, alaturi de Aznavorian, si temnitele de la Aiud. Costel Tataranu a murit in temnita de la Sighet, ca si marele istoric Gheorghe Bratianu, alt dizident, cu propriul sau partid care, dupa 23 august 1944, a revenit in adevaratul P.N.L.
Vremurile s-au schimbat, la finele anului 1989, P.N.L. a reaparut, deosebindu-se insa fundamental de cel din trecut desi actualul presedinte si "clantaii" cu care s-a inconjurat clameaza tot timpul si in toate directiile ca sunt urmasii Bratienilor.
Prin ce se aseamana Tariceanu cu Tatarescu. In primul rand prin oportunism, ce-i drept intr-un context politic intern si international cu totul schimbat. Tatarescu a incercat sa-si salveze pielea alaturandu-se comunistilor si sovieticilor, intr-o perioada dramatica a istoriei Romaniei. Tariceanu, intr-un regim cu fatada democratica, se agata de putere, tratand si obtinand sprijinul celor mai retrograde forte din P.S.D., adica Ion Iliescu, Solcanu, Hrebenciuc, Adrian Paunescu care impiedica reformarea amintitului partid. Despre Ion Iliescu nu insist. Toata lumea stie cine este si cati morti are pe constiinta pentru a se inscauna la putere, in chip de principal emanat al asa-zisei revolutii din 1989. Despre Adrian Paunescu, doar tinerii, putin interesati de "circul politic" din Romania, nu stiu ca a fost bardul regimului de dictatura a lui Nicolae Ceausescu care a pus jugul stalinist cu nuante nationaliste pe grumazul poporului roman. Mai putin se stie cine a fost si este Viorel Hrebenciuc, un manipulator de exceptie cu care a tratat pe sub masa asa-zisul liberal Bogdan Olteanu, obtinand sprijinul fortelor retrograde din P.S.D. pentru ca recenta motiune de cenzura, initiata de aripa reformatoare a mentionatului partid, sa fie respinsa. Viorel Hrebenciuc a fost in timpul ultimilor ani cumpliti ai dictaturii lui Ceausescu, secretar cu probleme economice al Comitetului Judetean P.C.R. Bacau. Dupa ce a aflat de arestarea Ceausestilor, soarta acestora fiind pecetluita, Hrebenciuc, aflat in sediul P.C.R. Bacau s-a autoproclamat seful F.S.N. din judet. Acestea sunt faptele "glorioase" ale lui Hrebenciuc, pentru care a ajuns si "revolutionar" cu toate privilegiile pe care aceasta calitate i le confera.
Prin ce se deosebeste oportunismul lui Tariceanu de cel al lui Tatarescu, in afara faptului de a se fi manifestat in situatii politice interne si internationale cu totul diferite? In primul rand prin calitatea colaboratorilor. Am mentionat pe unii dintre "tatarascanii" de frunte, niste profesionisti de exceptie care nu aveau nevoie de a fi deputati sau ministri pentru a deveni cunoscuti. Cine sunt "colaboratorii" si ministrii lui Tariceanu? Cu exceptia lui Varujan Vosganian si, intr-o anumita masura, Adrian Cioroianu, in calitatea sa de istoric si mai putin de ministru, toti ceilalti sunt niste debutanti, care nu au alt rol decat cel de a executa orbeste "ordinele sefului". In fine, pe vremea colaborarii Tatarescu-Gheorghiu-Dej, sarcina de a epura Justitia de magistrati valorosi si integri si de a o subordona "partidului conducator" pentru instaurarea "totalitarismului rosu", i-a revenit ministrului comunist Lucretiu Patrascanu. Acelasi lucru il face acum "liberalul" Tudor Chiuariu, necunoscut pana a ajunge ministru. Acesta loveste in Justitie, incercand sa-l debarce pe Daniel Morar, seful D.N.A. si, daca se poate, si pe procurorul general al Romaniei, cu scopul consolidarii statului mafiot ale carei baze au fost temeinic puse de fosta guvernare Adrian Nastase. Tot ceea ce a creat fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, pentru a combate coruptia la nivel inalt, actiunile ei fiind apreciate in repetate randuri de oficiali ai U.E., demoleaza acum Tudor Chiuariu la ordinele lui Tariceanu. In fine, cand, in trecut, oportunismul lui Tatarescu a mers prea departe, unii dintre colaboratorii sai de baza l-au parasit, preferand sa nu renunte la demnitatea lor, ceea ce in amintitele vremuri de trista amintire i-a costat viata. Acum asemenea caractere puternice nu mai exista in P.N.L., desi vremurile s-au schimbat, iar opozitia in fata oportunismului cras nu i-ar mai arunca pe cei demni in temnitele mortii. Opozitia fata de oportunismul din cadrul P.N.L. nu exista. Pentru ca persoanele de la varf sunt niste "nimeni" sub aspect profesional, iar afacerile lor n-ar mai fi infloritoare, caci traficul de influenta n-ar mai functiona daca n-ar mai fi demnitari, iar cei mai putin bogati si specialisti in a trage "tunuri" ar ajunge niste amarati de someri daca n-ar mai fi in "sferele puterii", nefiind realizati profesional. Ca atare trebuie, in continuare, sa dea cu gura, dupa cum le dicteaza "capitanul corabiei" care ia tot mai multa apa, pana ce se va scufunda. Nu stiu cand se va petrece fenomenul incat si cel de al treilea "partid istoric", dupa cum le place actualilor liberali sa se autodefineasca, va disparea sau va ajunge un partid de buzunar. Stiu un singur lucru, anume ca zilele lui Tariceanu, in calitate de prim ministru sunt numarate. Spre ghinionul sau, mandatul presedintelui Romaniei este cu un an mai lung decat ciclul electoral parlamentar si indiferent de rezultatul alegerilor si de eventualele aliante postelectorale ce s-ar crea, Traian Basescu nu-l va mai desemna pe domnul Calin Popescu Tariceanu drept prim ministru.
Am totusi o speranta, increderea in inteligenta poporului roman, care, datorita mijloacelor de informare si comunicare tot mai moderne, a inceput sa se trezeasca si ne va scoate din mocirla politica in care ne aflam. Cand? Nu stiu. Nu sunt analist politic si nici inventator de scenarii precum cei care tot apar pe sticla televizoarelor. Sunt doar un istoric care consemneaza fapte si le impartaseste celor dornici sa le afle.
