0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Sanatatii someaza autoritatile constantene

Ministrul Sanatatii someaza autoritatile constantene

» Raportul trimis initial nu continea datele complete pe care le ceruse Ministerul Sanatatii.

» Medicii de familie nu si-au desemnat un reprezentant din cauza neintelegerilor.

Asociatia Judeteana a Medicilor de Familie din Constanta nu are nici un reprezentant recunoscut de doctorii din intregul judet. Motivele invocat de doctorii constanteni sunt lipsa de comunicare si neintelegerile dintre colegii de brasla. Din aceasta cauza, cooperarea lor cu autoritatile locale si participarea la programele guvernamentale decurg anevoios. Problema a fost discutata in cadrul unei videoconferinte tinute de minstrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, cu prefectii si reprezentantii caselor de asigurari de sanatate.
Din cauza lipsei de timp, precum si a numarului mare de pacienti, medicii constanteni nu au trimis concluziile complete ale analizelor efectuate catre CJAS, care a intarziat cu raportul privind situatia generala a starii de sanatate a constantenilor. Prefectul Constantei, Danut Culetu, a solicitat conducerii CJAS ca pana la sfarsitul lunii sa prezinte raportul complet cu rezultatele analizelor, precum si bolile la ale caror riscuri sunt expusi constantenii. Rapoartele vor fi inaintate intr-un timp cat mai scurt Ministerului Sanatatii, spre a fi analizate si comparate cu cele din alte judete, pentru a contribui la stabilirea starii generale de sanatate a romanilor. Pe de alta parte, directorul CJAS Constanta, Liviu Mocanu, s-a declarat multumit de faptul ca la trei luni de la demararea proiectului de evaluare a starii de sanatate a populatiei 81.000 de persoane si-au facut deja analizele.

CONSECINTE
Analizele sunt gratuite

Constantenii au participat in numar mare la proiectul demarat de Ministerul Sanatatii, profitand de ocazie ca isi pot face gratuit setul de analize. Cei nascuti in iulie, august si septembrie care nu au primit acasa taloanele de analize se pot adresa Casei Judetene de Asigurari. Chiar daca luna in care sunt nascuti a trecut, ei mai pot beneficia gratuit de setul de analize. In plus, si cei care nu au asigurari de sanatate isi pot face analizele fara sa plateasca nimic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă