29.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialJudecatorii pot suspenda un dosar trimis la CC

Judecatorii pot suspenda un dosar trimis la CC

Procesele cu cantec nu vor mai fi amanate la nesfarsit din cauza exceptiilor.
ministerul justitiei a propus modificarea Legii de functionare a Curtii Constitutionale (CC), in sensul ca elimina obligativitatea suspendarii proceselor in cazul invocarii exceptiei de neconstitutionalitate. Daca procesul se suspenda sau nu doar judecatorul hotaraste. Magistratii CC nu au termen de pronuntare sau termen de redactare a solutiilor in cazul exceptiilor de neconstitutionalitate. Anul trecut, nu mai putin de 2.458 de exceptii au fost ridicate, tot atatea procese fiind suspendate pe perioade cuprinse intre trei si sapte luni.
De suspendarea cauzelor a beneficiat Adrian Nastase in dosarul Zambaccian, Gheorghe Copos in dosarul "Loteria", serban Mihailescu, Dan Ioan Popescu si alti fosti demnitari care au tras cat au putut de timp pentru a nu se ajunge la o decizie definitiva.

Cele mai citite

Sindicatele cer Parlamentului să respingă noua Lege a salarizării: „Perpetuează și chiar amplifică discrepanțele”

Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național cer partidelor parlamentare să respingă actualul proiect al Legii salarizării unitare.Sindicaliștii susțin că documentul menține inechități...

Piața imobiliară românească, din nou pe val: investiții de sute de milioane de euro, după un început de an timid

În prima jumătate a anului, sectorul de birouri a atras cea mai mare parte a investițiilor, cu tranzacții de 138 milioane de euro, reprezentând...

Ilie Bolojan, de Ziua Imnului Național: Avem datoria să lăsăm generațiilor viitoare o Românie mai puternică

Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-un mesaj publicat pe Facebook cu ocazia Zilei Imnului Național, că România are datoria de a lăsa generațiilor viitoare o...
Ultima oră
Pe aceeași temă