» Cazul de exorcizare care a cutremurat Romania va fi prezentat la Sibiu intr-un documentar inedit
Cazul Tanacu, abordat dintr-o perspectiva antropologica, povestea postului de radio Europa Libera, drama sasilor transilvaneni sau cum se bea intr-o carciuma din Sibiu, reprezinta numai cateva dintre subiectele filmelor ce vor fi prezentate publicului la Festivalul Astra Film care va incepe luni la Sibiu.
"For God Sake" (Cazul Tanacu), filmul despre povestea maicutei care se presupune ca ar fi murit in urma unui proces de exorcizare a fost inclus in cadrul premierelor mondiale. Filmul urmareste evenimentele principale ale cazului, scotand la iveala nu numai situatii inedite, ci si personaje si declaratii necunoscute publicului pana acum. Din acest punct de vedere, organizatorii festivalului sunt siguri ca filmul va oferi o alta perspectiva asupra a ceea ce mass-media au relatat cu privire la cazul mortii Irinei Cornici, o maicuta de la manastirea Tanacu, moarta in urma unei asa zise "exorcizari". Vinovat de moartea acesteia a fost considerat, initial, preotul Daniel Corogeanu.
Alt film asteptat cu nerabdare in festival este "Cold waves" (Razboi pe calea undelor), filmul lui Alexandru Solomon despre postul de radio Europa Libera, prezentat in deschiderea evenimentului.
La sectiunea competitionala "Romania", din cadrul Festivalului, sunt inscrie anul acesta 14 premiere, printre care "Bar de zi and other stories" (unde eroii sunt oamenii obisnuiti ai zilei care trec pragul unui local din Sibiu), "Beyond the forest" (drama sasilor transilvaneni prin doua portrete de sasi in virsta) sau "The Brassy Bands" (un film despre fanfarele satesti din Moldova).
"Festivalului nostru a devenit un loc al premierelor nu numai pentru studenti, ci si pentru numele consacrate ale filmului documentar din toata lumea", a declarat directorul Astra Film Fest, Dumitru Budrala.