1.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialSinguratatea marinarului de cursa lunga

Singuratatea marinarului de cursa lunga

Sase presedinti, cativa ministri, inalti oficiali europeni si americani specializati in geopolitica energetica se intalnesc miercuri si joi la Vilnius, in Lituania, pentru a lua pulsul unei noi realitati strategice vest-est. Rusia a reusit in ultimii ani sa foloseasca imensele rezerve de petrol si gaz metan de care dispune ca sa-si impuna regimul politic si economic, in detrimentul sau chiar impotriva Occidentului. A aparut si a invins "democratia suverana", adica despotismul lui Putin, luminat de Gazprom. In loc de "soviete plus electrificare", reteta lui Lenin pentru propasire, Putin a brevetat patentul "servicii secrete plus conducte".
In Consiliul de securitate dedicat zonei Marii Caspice, intrunit la Moscova pe 21 aprilie 2000, proaspatul lider de la Kremlin anunta, fara complexe: "Trebuie sa intelegem ca interesele partenerilor nostri din alte tari, Turcia, Marea Britanie si SUA, fata de Marea Caspica nu sunt accidentale. si asta, pentru ca noi nu suntem activi. E o chestiune de competitie si trebuie sa fim competitivi". Au trecut sapte ani si azi Rusia este castigatorul de etapa al competitiei din Marea Caspica. Primul succes al Moscovei, si esec pentru euro-atlantici, a fost transformrea petrolului si gazului rusesc din obiect al tranzactiilor comerciale pe piata libera in instrument de control, influenta sau santaj pe piata geopolitica.
La Vilnius, Bruce Jackson si Mathew Bryza, primul –specialist in exportul de democratie americana in zona, al doilea – in exportul de hidrocarburi din zona, au tras inca de miercuri semnalul de alarma. Nu doar resurselor Rusiei, ci si infastructurii de transport al resurselor central-asiatice spre Europa apartinand rusilor sau controlate de ei trebuie sa li se gaseasca alternative rapide. Un inel de infrastructura in jurul Marii Negre este o alternativa la livarile rusesti, a declarat Bryza, a carui responsabilitate la Deparmentul de Stat, legata de Marea Caspica, se deplaseaza, tot mai defensiv, spre Marea Neagra. Marea Caspica este pe cale sa devina un put postsovietic cu acces la vestibulul rusesc, ca intr-o veche locuinta moscovita cu multe familii, in timp ce Marea Neagra, din lacul rusesc descoperit de navigatorul Traian Basescu in 2005, s-a facut cam albastra, doar in ce ne priveste. Cu rusii nu stam prea bine, cu ucrainenii ceva mai rau, in schimb turcii ne ignora. Ne-au ramas americanii. Insa aici ei consuma, nu produc si nici nu transporta petrol si gaz metan.

Strategia lui Vladimir Putin in privinta resurselor caspice, singurele inca in competitie cu Occidentul, dupa ce rezervele rusesti au intrat in zona exclusiva a instrumentalizarii politice a Moscovei, are cateva directii sigure. Incercuirea Europei, prin nord-vest, sud-est si pe mediana, prin gazoductele Nord-Stream, South-Stream si Blue Stream. Aceste trasee, scria la 18 iulie ziarul turcesc Zaman, evita insa tarile "indisciplinate" sau competitive: Polonia si Belarus, Ucraina si Turcia. Dar si Romania. Al doilea obiectiv rusesc este achizitionarea de gaz metan, cat mai mult si mai ieftin, din tarile caspice, cu utilizarea in Rusia si/sau revanzarea lor la preturi mai mari in Europa. In al treilea rand, Rusia vrea sa utilizeze conductele rusesti pentru livrarile de gaze caspice sau sa construiasca gazoducte noi, in avantajul aliatilor ei din regiune. Bulgaria, Grecia, Serbia si Ungaria sunt preferate in raport cu Romania sau Polonia. Zaman observa: "Rusia vrea sa omoare proiectul gazoductului Nabucco, ce trece prin Turcia spre Austria, via Romania, daca Rusia nu participa". Sa observam insa ca, in timp ce presedintele Traian Basescu pledeaza, aproape concomitent, la Vilnius impotriva monopolului energetic rusesc, iar la Washington si Bruxelles in favoarea integritatii teritoriale a Serbiei, la Belgrad sarbii cer Gazprom sa faca afaceri ocolind Romania. Daca politica externa romaneasca in directia Rusiei este un fiasco, chiar daca nu doar din cauza noastra, politica externa pro-sarba este rasplatita acum cu o palma rasunatoare. Ministrul sarb al energiei, Alexandar Popovic, a declarat la 9 octombrie: "Vom incerca sa convingem Gazprom sa prefere Serbia in locul Romaniei (pentru South-Stream). Facem tot ce e posibil sa-i convingem ca e mai convenabil ca viitorul traseu al conductei sa traverseze rauri si teren plat in locul Muntilor Carpati".
Buni europeni si pro-americani, nu i-am uitat pe sarbi cand e vorba de statutul provinciei Kosovo. Fratii nostri de dincolo de Dunare isi amintesc, in schimb, ca branza e pe bani si ca stapanul turmelor grase e la Moscova. Nu degeaba Miorita este o balada cu raspandire balcanica, iar pastorul moldovean pierde in toate variantele.

Emil Hurezeanu
Emil Hurezeanu
Emil Hurezeanu - director editorial
Cele mai citite

Dan Șucu, întâlnire oficială cu guvernatorul Liguriei! Viitorul clubului Genoa în prim-plan

Dan Șucu, noul președinte al clubului Genoa, s-a întâlnit cu guvernatorul Liguriei, Marco Bucci, pentru a discuta despre viitorul echipei, proiectele legate de stadion...

Șantaj pe piața de energie: Furnizorii de energie electrică majorează tarifele și amenință consumatorii cu deconectarea, pe motiv că statul nu a plătit subvențiile...

În ultimele zile, pe adresa redacției „România Liberă” au venit plângeri din partea consumatorilor, care acuză furnizorii de energie electrică de practici abuzive, dar...

Ziua Culturii Naționale: O celebrare a moștenirii culturale și a geniului lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, marchează astăzi 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu Mihai Eminescu, figură emblematică a literaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă