Amplasarea unei baze militare a Rusiei in Serbia ar ajuta Belgradul sa pastreze integritatea teritoriala a tarii, a afirmat intr-un interviu acordat marti publicatiei belgradene Glas Javnosti unul din membrii delegatiei sarbe la negocierile privind statutul Kosovo, presedintele comunitatilor sarbe din Kosovo si Metohia, Marko Jaksic, ale carui declaratii sunt preluate miercuri de presa moscovita, monitorizata de Rompres.
Oficialul sarb considera ca “in cazul recunoasterii independentei Kosovo si Metohia de catre SUA se va pune problema daca mai este oportun pentru Serbia sa faca parte din organizatii europene, precum UE sau NATO”.
“Nu albanezii ne iau teritoriul, ci NATO, care doreste sa creeze un stat al sau in Balcani, iar, in aceste conditii, Serbia nu trebuie sa piarda sansa de a solicita amplasarea unor baze militare rusesti in zonele de la frontiera cu Kosovo. Aceasta ar fi doar o varianta a raspunsului nostru la actiunea Americii”, a declarat, in interviul acordat Glas Javnosti, responsabilul sarb citat.
Mai mult, acesta apreciaza ca amplasarea unui contingent rusesc este “singura cale prin care Serbia si-ar putea reintegra Kosovo, teritoriu sarbesc”, indicand totusi ca, in aceasta problema, Belgradul nu trebuie sa se pripeasca.
Initiativa lui Marko Jaksic de a cere ajutor militar Moscovei este destinata sa demonstreze Washingtonului si aliatilor europeni ai acestuia ca printre oamenii politici din Serbia exista destui adeversari ai integrarii tarii in structurile internationale occidentale, comenteaza Glas Javnosti.
Partidul Democrat al premierului Vojislav Kostunica a amenintat cu ruperea relatiilor cu NATO daca organizatia va recunoaste independenta Kosovo, incalcand astfel legislatia internationala si prevederile rezolutiei 1244.
“Cum poate Serbia sa adere la o alianta militara care la inceput a bombardat-o, iar, apoi, si-a amplasat fortele militare in Kosovo si Metohia? Care ignora in prezent ONU si Consiliul de Securitate al ONU, recunoscand proclamarea unilaterala a unei parti inalienabile a unui stat”, citeaza Glas Javnosti o declaratie a premierului Kostunica.
Si publicatia belgradeana Politica analizeaza in ultimul sau numar posibilitatea amplasarii unui contingent de militari rusi in Serbia, apreciind ca o baza a Rusiei in regiune ar putea sa reprezinte un 'factor de retinere' si sa amane pe o perioada nedeterminata separarea Kosovo de Serbia.
Acest scenariu este examinat si de publicatia de limba franceza Collectiv Kosovo, care scrie ca Rusia ar putea sa-si desfasoare trupe in partea de nord a Kosovo, intr-o tentativa de a preveni proclamarea independentei Kosovo, cu care sunt de acord majoritatea tarilor din cadrul Grupului de Contact (SUA, Marea Britanie, Franta, Germania si Italia).
Cu toate ca publicatia citata considera prea putin un probabil un astfel de scenariu, ea totusi nu exclude ca Rusia sa-si desfasoare trupele in Serbia, recurgand la cateva aeroporturi situate in apropiere de granita administrativa a provinciei.
Luand in calcul acelasi scenariu, publicatia electronica Balcan Insight considera ca Ucraina, Ungaria, Republica Moldova sau Bulgaria vor acorda acces aerian pentru desfasurarea trupelor ruse in Serbia.
Aceeasi publicatie apreciaza insa ca amplasarea unei baze a Rusiei in Serbia “va compromite serios aspiratia ultimei de a adera la UE si NATO” si ca “investitorii occidentali vor pleca lasand locul magnatilor rusi”.
De asemenea, observatori de la Belgrad mentioneaza ca premierul Vojislav Kostunica nu are ala varianta decat sa ceara Kremlinului. Depinde de presedintele rus Vladimir Putin daca va da curs sau nu unei astfel de cereri, mai scrie Balcan Insight.