Citeam pe un blog de la "The Guardian" o disputa pe chestiunea tineretii marilor autori. Cum ar veni, trebuie sa traiesti intai, sa te coci bine si nu sa dai buzna la publicare. Cum iti iese si tie la 20 de ani o compunere mai onorabila, te crezi deja mare scriitor. Joyce, Hemingway, Orwell, Melville sunt exemple notorii. Cand vine vorba de poezie, regula pica, si Rimbaud e cel mai bun contraexemplu. Dar tine aceasta "regula" nescrisa a pritocirii prozei inainte de a-i da viza catre cititori? Dospirea asta nu e un cliseu sub care se ascund neputinte, lasitate, poate contexte nefavorabile si prejudecati grosolane, la limita discriminarii? E nevoie, intr-adevar, de experienta, de viata traita pentru a face o lume?
Doua cazuri: proza tanara americana – de la Safran Foer si Krauss pana la Olga Grushin, Nell Freudenberger, Anthonny Doerr, Dara Horn – coboara tot mai mult nivelul de varsta, urcandu-l pe cel calitativ. Sunt mari prozatori, au forta si le fac concurenta batranilor, care de altfel ii si sustin cu urale entuziaste. Au putin peste 26-27 de ani, multi n-au trecut de 30 inca si au deja doua-trei carti la activ. Intoarcem privirea: proza romaneasca tanara. Un val poliromist inegal, promovat excelent, uitat acum. Sub 30 de ani avem vreun caz exceptional? Filip Florian e peste varsta, la fel Razvan Radulescu. Avem cateva varfuri la proza scurta (Sorin Stoica, Teodorovici, Lazarescu, Dan Lungu), dar nici un mare si spectaculos romancier de inscris intr-o competitie "Granta best of", desfasurata la noi. Unul tanar care sa rupa gura targului si a cliseului cu pricina. Daca Ioana Baetica isi exhiba sexualitatea, nu fara urma de talent, intr-un ciob de oglinda textuala, se numeste ca experienta (sic!) face marea literatura?
