Conform strategiei energetice a Romaniei, adoptata in aceasta saptamana de membrii Cabinetului Tariceanu, Guvernul si-a manifestat intentia de a infiinta o noua companie in sectorul energiei electrice care sa regrupeze societati din domeniul productiei si distributiei inca neprivatizate si care sa investeasca atat pe plan intern, cat si in regiune. Statul va fi actionarul majoritar al noii societati, urmand ca ulterior sa fie listate pe bursa pachete minoritare de actiuni, sumele astfel obtinute fiind folosite pentru modernizarea capacitatilor energetice.
La prima vedere, ideea infiintarii, prin regruparea unor societati privatizabile, a unui holding de stat poate parea anacronica chiar si pentru Romania, care are o foarte tarzie experienta in domeniu. Insa de data aceasta lucrurile sunt mult prea complexe pentru a fi analizate doar la o prima vedere.
Reperul de la care trebuie pornit este situatia internationala si, in special, cea europeana, tinand cont in acelasi timp si de faptul ca energia este cel mai strategic produs al unei tari. Spatiul Uniunii Europene este dominat de giganti energetici in care exista mana statului: E.ON, Enel, Gazprom, CEZ, OMV. Dar cel mai bun exemplu vine din Franta, unde de curand s-a hotarat fuziunea dintre Gaz de France si grupul franco-belgian Suez. Astfel, cu EDF si GDF Suez, unde statul francez va avea o participatie de 34%, cu Total, grup international, dar cu o identitate distincta franceza, si cu Areva, o multinationala publica cu activitati preponderente in domeniul energiei nucleare, Franta poate fi considerata o tara foarte bine inarmata pentru a ridica manusa provocarilor energetice ale viitorului. In plus, se demonstreaza ca dimensiunea geopolitica a problemelor energetice nu-i permite statului sa se detaseze total in raport cu o asemenea intreprindere. Dimpotriva, il determina sa incerce cel putin sa-si consolideze acest domeniu.
Ca atare, in principiu, ideea infiintarii unei societati controlate de stat, integrata vertical si alcatuita din hidrocentrale, termocentrale, un complex energetic si filiale de distributie a energiei, nu este rea. Doar ca vine putin prea tarziu, adica dupa ce Romania a pierdut controlul asupra resurselor de petrol, a jumatate din cele de gaze naturale si asupra celei mai mari parti din distributie care, pana la urma, dicteaza si soarta productiei ce a ramas in mana statului. Cu alte cuvinte, viitoarea companie nu poate nici pe departe sa asigure independenta energetica a tarii, poate doar sa-i permita o anumita securitate prin intermediul unor preturi accesibile si al unei aprovizionari constante.
In aceste conditii, pentru a compensa handicapul unei decizii guvernamentale tardive, acest holding va trebui sa fie sanatos din punct de vedere financiar si sa aiba o buna guvernare corporatista. Adica n-ar fi corect pentru contribuabilul roman ca statul, dupa ce isi va da seama ca dupa regrupare va avea de gestionat o gaura neagra enorma in locul celor cinci mai mici, sa inceapa diligentele pe langa Uniunea Europeana, cu argumente de ordin strategic, pentru stergerea datoriilor. De experiente de genul Sidex Galati sau Tractorul Brasov ne-am cam saturat.
In al doilea rand, viitoarea companie trebuie gestionata corect, un lucru cu atat mai dificil cu cat actualele societati romanesti din domeniul productiei si distributiei au o ineficienta colosala. Iar cele doua exemple de mai sus, fostele "vaci de muls" ale puterii din vremea lor de glorie, sunt cele mai bune argumente pentru opozantii ideii de infiintare a unei societati de stat. Cu alte cuvinte, ori ne trebuie mai putina hotie in conducerea ei, ori autoritatile ar trebui sa se gandeasca deja la un management privat. Altfel va deveni acelasi mijloc de influenta politica pe care l-a avut si Petromul, si Sidexul, si Tractorul. si nici nu va reusi sa faca profit, sa scoata pachete pe bursa sau sa faca investitiile majore promise. Iar in ultima instanta nu va reusi nici sa apere acele interese publice care de fapt ii motiveaza existenta.
