19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăPoliticăReşedinţe oficiale de la RA-APPS pentru potentații zilei

Reşedinţe oficiale de la RA-APPS pentru potentații zilei

“S-a luat decizia pentru a exista similitudinea legislativă în ceea ce priveşte anumite persoane care ocupă funcţii importante în statul român, de demnitate publică înaltă, să beneficieze de aceleaşi facilităţi. Mă refer aici, din memorie, la preşedintele Academiei Române, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele Curţii de Conturi, preşedintele Curţii Constituţionale. S-a luat această decizie având în vedere că ocupă funcţii de înaltă demnitate publică şi să beneficieze, ca şi celelalte persoane care au funcţii similare, de aceşleaşi prevederi legale”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, întrebat care sunt categoriile de persoane incluse în lista de beneficiari ai reşedinţelor oficiale asigurate de RA-APPS.

Potrivit proiectului, ordonanţa a fost adoptată având în vedere importanţa deosebită şi rolul funcţiilor de preşedinte al Curţii Constituţionale, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinte al Curţii de Conturi, preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedinte al Academiei Române şi că se impune crearea cadrului legal pentru ca persoanele care ocupă aceste funcţii să beneficieze de reşedinţe oficiale din cadrul fondului locativ de protocol şi bunuri mobile aflat în domeniul public al statului şi administrarea Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.

”Cheltuielile de întreţinere pentru energie, gaze, apă, canal, amortizarea şi uzura mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, taxele şi impozitele pe clădiri şi terenuri aferente utilizării reşedinţei oficiale se vor suporta din fondurile regiei”, se arăta în proiectul ordonanţei de urgenţă.

Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă