2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialAfacerea US Army la Constanta

Afacerea US Army la Constanta

» Pentru hotelierii de pe litoralul romanesc, militarii americani sunt mana cereasca.

» Yankeii platesc bine orice gen de servicii, fie ca este vorba de igienizarea taberei, mancare sau transport.

 

Economia locala de pe litoral este la un pas sa sara in aer. Companiile imobiliare, firmele de catering, unitatile de cazare, toate isi pun sperantele in milioanele de dolari pe care contingentul american intentioneaza sa le cheltuiasca pe servicii. Prima lovitura a fost data de patronul singurului hotel din localitatea Mihail Kogalniceanu, Gheorghe Enache. Visul oricarui investitor din turism este sa aiba hotelul plin, turisti civilizati si plata asigurata.

Standarde de peste Ocean
Americanii nu se uita la bani cand este vorba de confortul propriu. Standardele de peste ocean au fost "importate" de la Kogalniceanu. Aer conditionat, produse alimentare de calitate si servicii de cinci stele. La precedentele aplicatii americane la malul marii, yancheii au ales cateva hoteluri din statiunea Mamaia pentru cazarea ofiterilor superiori. Au platit totul, dar au solicitat confidentialitate maxima. Acest lucru se intampla si acum. Hotelierii se feresc sa dea relatii despre modul de viata al yankeilor.

Boom investitional

Beneficiind de o larga mediatizare, sosirea americanilor la Mihail Kogalniceanu a incins spiritele in domeniile imobiliar si hotelier. Peste noapte, terenul viran din zonele fostelor unitati militare a capatat valori de cateva zeci de ori mai mare decat pretul de pe piata. Gheorghe Enache, patronul hotelului Emi, situat la intrarea in Kogalniceanu, intentioneaza sa investeasca sume mari de bani in crearea unor facilitati de lux pentru oaspetii de peste ocean. Unitatea de cazare va avea in cel mai scurt timp un nou pavilion, piscina si tot ceea ce ar face viata americanilor mai placuta la Constanta. Pretul unei camere depaseste putin un milion de lei vechi. De asemenea, prestatorii de servicii ar face orice pentru obtinerea unui contract cu americanii. "Sunt bani multi la mijloc. Daca semnezi cu ei e ca si cum ti-ar pune Dumnezeu mana in cap", a declarat patronul unei firme de catering. De afaceri mari se pregatesc si investitorii din domeniul imobiliar. Se stie ca armata americana cumpara terenurile din interiorul si vecinatatea bazelor militare, iar din acest motiv volumul tranzactiilor imobiliare din Constanta si Tulcea a scazut, in asteptarea "torentului" de dolari. Un muncitor necalificat poate castiga in baza americana cateva mii de dolari pe luna. Singurele conditii obligatorii sunt cunoasterea limbii engleze si seriozitatea. si cum o baza de marimea celei de la Kogalniceanu poate absorbi pana la o mie de locuri de munca, interesul oamenilor este mare.

Baze ieftine
Armata americana priveste Romania ca pe un nou aliat din NATO care doreste sa ofere baze strategice mai ieftine si mai aproape de Europa Centrala si de punctele fierbinti din Orientul Mijlociu, fara restrictiile impuse de Europa de Vest, se arata in editia europeana a publicatiei "Stars and Stripes". Prezenta militarilor americani in apropierea orasului-port Constanta va avea probabil putin impact economic direct asupra Romaniei. Pentagonul pompeaza milioane de dolari in economia locala din apropierea bazei si in zonele de antrenament. Guvernul american cheltuieste 35 de milioane de dolari in anul fiscal 2007 pentru a demola cladiri vechi si a construi unele noi intr-o fosta baza militara romaneasca invecinata, mai noteaza publicatia citata. Noile instalatii vor adaposti si hrani aproximativ 2.000 de militari. Alte 20 de milioane de dolari suplimentare vor fi cheltuite pentru construirea de noi cladiri in interiorul bazei, anul viitor, si pentru ameliorarea bazei aeriene Mihail Kogalniceanu.

Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă