30.6 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialCartile digitale devin tot mai cautate

Cartile digitale devin tot mai cautate

"Este vorba despre cartile in format digital – scanate sau realizate intr-un program de paginare si transformate apoi in documente PDF, LIT sau PRC", explica Thomas Parson, editor la AuthorsOnline. Avantajul este ca pot fi citite pe PC, pe telefonul mobil, PDA sau pe o serie de dispozitive electronice speciale, denumite e-book reader. In principal, la cumpararea unor astfel de carti, utilizatorul trebuie sa stie ca cele mai importante aspecte de care trebuie sa fie interesat sunt formatul digital al lucrarii si eventualele limitari impuse de editura: numarul maxim de pagini ce pot fi imprimate, modul in care cartea poate fi accesata – online, printr-un cont pe site-ul de unde a fost achizitionata, sau offline – dupa ce a fost descarcata pe PC. In cazul universitatilor de exemplu, posibilitatea de descarcare a cartii pe un calculator este mai avantajoasa, deoarece aceasta poate fi integrata apoi intr-o biblioteca online ce poate fi accesata de catre toti studentii respectivei facultati.
In Romania, din pacate, editurile fac pasi foarte mici pentru digitalizarea cartilor publicate, desi piata pentru asemenea produse ar fi. De exemplu, in conditiile in care bibliotecile universitatilor din tara nu dispun de sume mari de bani pentru achizitionarea de titluri noi, atunci e-book-urile ar putea fi o solutie. "Sunt studenti care, dupa ce isi aleg o tema de licenta, isi construiesc apoi o bibliografie cu ajutorul unor baze de date online. Insa, cand ajung la scoala afla ca titlurile de care au nevoie nu se regasesc in rafturile bibliotecii, spune Romina Surugiu, asistent universitar dr. la Facultatea de Jurnalism si stiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti. Am avut studenti care si-au facut card pentru plati online pentru a putea comanda carti de pe amazon.com. Dar, pentru unii preturile nu sunt tocmai accesibile si, de aceea, au renuntat, servindu-se de diferite pasaje gasite pe Internet."

Exista totusi preocupare pentru acest segment. Programatorii romani s-au gandit la astfel de aplicatii inca din 1993, dar inexistenta cererii pe piata a condus la dezvoltarea acestora pentru pietele straine. "Pe piata autohtona serviciile noastre nu sunt foarte prezente, necesitatile editurilor romanesti nefiind inca la nivelul cerintelor din pietele clasice, spune Mihai Paunescu, Product Manager INTUITEXT, Grupul Softwin. Asa ca partenerii nostri traditionali sunt cele mai prestigioase edituri din Franta, precum si cele din Belgia, Olanda, Germania, UK si SUA."
In Romania, in momentul de fata doar editurile Polirom, Nemira, Teora si LiterNet ofera prin site-urile lor cateva titluri, gratuite si in format PDF. Totusi, editurile vor trebui sa fie foarte atente la titlurile pe care le vor scoate in format digital. Este mult mai simplu ca romanii (in afara de cei pasionati de literatura in limbi straine) sa-si cumpere o carte in limba materna dintr-o librarie autohtona decat sa comande o versiune in engleza a acesteia de pe un anume site.

Cele mai citite

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

Marius Baciu surprinde după eliminarea FCSB! Declarațiile antrenorului au stârnit reacții

Marius Baciu s-a declarat dezamăgit de rezultatul cu FK Auda, dar a afirmat că este mulțumit de jocul prestat de FCSB.FCSB a fost eliminată...

Criză fără precedent la granița Spaniei. Zeci de mii de migranți au intrat în Ceuta, iar cel puțin 41 de persoane au murit –...

Teritoriul spaniol Ceuta, situat pe coasta de nord a Africii, se confruntă cu una dintre cele mai grave crize migratorii din ultimii ani, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă