Si eu credeam ca prin educatie, prin cultura se poate schimba firea omului, caracterul lui daca e perfid, pervers, plin de pofte nesatule. Am ramas insa surprins citind in scrierile oamenilor intelepti ca firea cu care ne nastem nimic nu o poate schimba, fie ca e impodobita cu calitati morale, fie ca e scarbavnica.
M-am umplut de tristete cand memoria mi-a scos din "fisele" sale aceasta cugetare a lui Voltaire: "Se poate oare transforma caracterul? Da, daca schimbi si trupul!" (dupa conceptia unor religii vechi). si atunci, ce ramane de facut, in astfel de cazuri, cu semenii nostri care au un caracter urat, plini de spurcaciuni in firea lor? Cred ca pentru astfel de oameni, cu porniri instinctuale in caracter, nu ramane decat "domesticirea" lor, "dresajul" – si cum acest fapt este socotit nedemn intr-o societate, nu ne ramane decat sa luam in seama aceste cuvinte, cu umor, ale lui Borges: "De Cutare e mai bine sa te ratacesti decat sa te intalnesti".
si totusi… Cred ca e bine sa ne vedem, sa ne cercetam si sa ne vedem, sa ne cercetam si sa ne supraveghem viata noastra launtrica, trasaturile ei frumoase sau urate, luand in seama si gandindu-ne adanc la cele ce spune un proverb din Egiptul antic: "Binecuvantarea sau blestemul din viata unui om se afla in firea sa".
P.S.: Il respectam pe colaboratorul nostru, dar se cuvine sa completam cele spuse de el. Firea omului nu e nici buna, nici rea, e un dat pe care-l slefuim, sau, neglijandu-l, il lasam in stare bruta. Firea e completata de fiinta. Abia atunci omul devine constient de vocatia sa care ii da sentimentul ca e persoana.
