19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrimăria Capitalei susține că este obligată să plătească datorii vechi de 16...

Primăria Capitalei susține că este obligată să plătească datorii vechi de 16 ani

Primăria Municipiului București, condusă de Gabriela Firea, respinge acuzațiile formulate de Nicușor Dan, candidat la Primăria Capitalei, care a criticat plățile făcute de PMB pentru stingerea unor datorii.

“Acuzaţiile prezentate azi de un candidat la Primăria Capitalei cu privire la cazul Constanda sunt în totalitate false. Acestea demonstrează o foarte gravă necunoaştere a prevederilor legale, precum şi a atribuţiilor şi răspunderilor pe care le are un primar general”, precizează un comunicat de presă transmis, duminică, de Primăria Municipiului București.

Comunicatul precizează că, în anul 2019, o instanţă a emis o sentință irevocabilă în baza căreia Primăria Capitalei este obligată să plătească peste 115 milioane de euro familiei Constanda, la finalul unui proces care a început în anul 2004.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă