23.1 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSportPremieră absolută la CM de Fotbal. Ce s-a întâmplat la meciul Franţa-Australia

Premieră absolută la CM de Fotbal. Ce s-a întâmplat la meciul Franţa-Australia

Reprezentativa Franţei a învins, sâmbătă, la Kazan, cu scorul de 2-1 (0-0), selecţionata Australiei, în prima etapă a Grupei C a Cupei Mondiale de fotbal. În minutul 54, Risdon l-a faultat în careu pe Griezmann, arbitrul nu a dictat iniţial nimic, dar a revenit după câteva momente şi a apelat la asistenţa video. În urma vizionării înregistrării video a fazei, Cunha l-a avertizat pe Risdon şi a dictat penalti, pe care l-a transformat tot Griezmann, în minutul 58.

După numai două minute, Samuel Umtiti a atins mingea cu mâna, comiţând henţ în careu, după o lovitură liberă executată de adversari de pe partea dreaptă. A fost rândul australienilor să ceară insistent lovitură de la 11 metri. După ce a ezitat, Cunha a dictat al doilea penalti al meciului, apoi s-a consultat cu asistenţii din centrul video şi nu a mai revenit asupra deciziei. Jedinak a executat şi a marcat şi el de la 11 metri, în minutul 62.

Francezii au marcat cu noroc golul victoriei, în minutul 81, când Pogba a şutat, iar Behich a devitat balonul, care s-a dus în transversală şi apoi a căzut dincolo de linia porţii lui Ryan. Golul a fost confirmat de tehnologia pe linia porţii (Goal Line Technology). 

Marcatori: Griezmann ’58 (p) Pogba ’81 / Jedinak ’62 (p)

Au evoluat următoarele echipe:

Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez – Tolisso (Matuidi ’78), Kante, Pogba – Mbappe (Fekir ’70), Griezmann Giroud ’70) – Dembele. Selecţioner Didier Deschamps.

Australia: Ryan – Risdon, Sainsbury, Milligan, Behich – Jedinak, Mooy – Leckie, Rogic (Irvine ’72), Kruse (Arzani ’84) – Nabbout (Juric ’64). Selecţioner Bert Van Marwijk.

Arbitru: Andres Cunha (Uruguay)

A doua partidă din Grupa C, Peru – Danemarca, va avea loc tot sâmbătă, de la ora 19.00.

 

Cele mai citite

Analiștii CFA România văd un risc ridicat de recesiune, chiar dacă indicatorul economic a crescut

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut cu 7 puncte în luna iunie, până la 37,5 puncte. Chiar și așa, nivelul...

Michael Olise, obligat să elibereze vila lui Boateng! Șanse din ce în ce mai mari să plece spre Real Madrid

Extrema lui Bayern trebuie să părăsească proprietatea de zece camere până la finele lunii august, iar Bild a dezvăluit că Mbappe a încercat deja...

FCSB începe drumul european în Ghencea! Primul obstacol vine din Letonia

FCSB primește vizita formației FK Auda în prima manșă a turului al doilea preliminar din UEFA Conference League.FCSB debutează în această seară în noul...
Ultima oră
Pe aceeași temă