PSD nu poate iesi din umbra daca nu isi asuma fara rezerve statutul de partid de opozitie si daca nu reuseste sa faca ordine: "sa separe barbatii de curve", dupa cum spunea anul trecut Ioan Rus, liderul grupului de la Cluj (citat de Gandul), pentru ca apoi sa poata pune Guvernul in dificultate. Nu este foarte clar daca separatia despre care vorbea Rus este sau nu posibila si, mai ales, daca majoritatea conducerii ar dori-o.
Mircea Geoana se teme sa transeze atat pozitia partidului fata de Cabinetul Tariceanu, cat si problemele interne ale PSD, lasandu-se pe mana lui Viorel Hrebenciuc, care fie l-a convins, fie l-a fortat sa se indeparteze de fractiunea ardeleneasca a partidului si de calea reformista pe care ar fi putut sa o apuce. Presedintele social-democratilor si-a pierdut in combinatiile facute de Hrebenciuc autoritatea, credibilitatea si chiar abilitatile diplomatice deprinse in cei peste zece ani petrecuti in solda Ministerului de Externe. De aceea, Geoana evita forurile oficiale ale PSD, preferand intalnirile neoficiale cu staif ca ocazii de publicitate personala si propaganda ieftina.
Perspectiva unui Congres extraordinar in care sa se discute cu cartile pe masa despre scorul scazut al partidului, despre meritele si pacatele lui Iliescu, despre greselile recente si persistenta parantezelor il sperie pe Mircea Geoana. Pentru a mima dezbaterea interna, presedintele PSD a fost insa invatat sa se intalneasca in peisaj de vacanta cu reprezentantii partidului din toate colturile tarii si astfel sa inabuse nemultumirile inca neexprimate si sa le treaca in plan secund pe cele trambitate de social-democratii ardeleni. Geoana si Hrebenciuc cred ca pot trage de timp si ingropa in conversatii de cafenea problemele patologice ale partidului.
Mircea Geoana vrea sa pastreze actualul statu-quo al partidului pentru a-si putea termina mandatul sau chiar pentru a-l prelungi prin aranjamente de culise si marketing eficient. Viorel Hrebenciuc vrea, la randul sau, un PSD incremenit in proiect pentru a-l putea controla mai bine, pentru a-si spori influenta si sursele de venit, pentru a-i indatora pe unii si pentru a-i forta pe altii sa joace dupa cum le canta. Din prea multa vanitate, Mircea Geoana e pe cale sa sacrifice partidul, fara sa-si imagineze ca in acest fel si-ar putea sacrifica si cariera politica.
Presedintele PSD nu mai stie sa faca diferenta intre eroarea nevinovata si scandalul rusinos, persistand in ceea ce Vasile Puscas numeste "ambiguitatea PSD". Neasumandu-si responsabilitatea pentru esecul referendumului de rasturnare a sefului statului, Mircea Geoana accentueaza criza interna din partid. Acoperindu-i pe initiatorii referendumului (Iliescu, Hrebenciuc), Mircea Geoana isi exprima o optiune inevitabil antireformista. Incurajand complicitatea colaborarii PSD cu guvernul in avanpremiera campaniei electorale, Mircea Geoana demonstreaza fie inabilitate politica, fie dependenta de personaje insalubre. O dependenta care ar putea duce prematur la decesul sau politic.
