Amiralul Mazorin, unul dintre comandantii marinei militare rusesti, a anuntat recent ca flota tarii sale se va intoarce in Mediterana, dupa o absenta de cativa ani pricinuita de accesul de slabiciune produs de caderea Uniunii Sovietice. Astfel, se realizeaza din nou, dupa o perioada aproape nesemnificativ de scurta istoric, vechiul tel al imperiului rusesc, pe care tarii se margineau doar a-l visa, de acces la marile calde. Flota militara ruseasca si-a regasit si portul unde-si va ancora vasele in Marea Mediterana, la Tartous, in Siria, unde a intreprins inca de anul trecut importante lucrari de dragare.
E drept, rusii nu sunt inca in Oceanul Indian, cum erau pe vremea lui Brejnev, dar proiectul cu siguranta exista, iar ei spera ca imprejurarea favorabila de a-l realiza se va prezenta.
Privind indarat cu, sa zicem, treizeci de ani, ne intrebam daca, intr-adevar, Rusia a pierdut ceva din influenta ei politica fata de Uniunea Sovietica de pe atunci. Raspunsul ar fi ca bilantul global este favorabil rusilor. E drept, ei au pierdut teritorii. In schimb, au renuntat la greoaia si absurda administratie sovietica. Forta de disuasiune militara continua s-o posede, cu multe mii de focoase nucleare. In ce priveste influenta economica de care dispun in Europa, ea este infinit mai mare ca in anii ‘70. Din pricina instabilitatii degajate de interventia americana din Orientul Apropiat si Mijlociu, preturile petrolului si gazelor naturale au luat ascensorul. Sistemul de conducte intre Rusia si Europa este din ce in ce mai dezvoltat, accentuand dependenta acesteia din urma de cea dintai. Acum Rusii fac un gest simbolic, infigand un steag rusesc pe fundul Oceanului Inghetat, la verticala Polului Nord, afirmand vointa lor de a exploata uriasele zacaminte de titei si gaze naturale din acea zona.
Influenta politica a Rusiei asupra Uniunii Europene este considerabila. Nimeni nu vrea sa-i supere pe rusi, cel putin in Occident. Europenii nu au fost niciodata atat de dependenti de Rusia. Satele Unite practica o politica mai combativa, dar in anumite limite bine precizate.
Dar, asa cum spunea de mult un diplomat, rusii nu sunt nici asa de tari cand par tari si nici asa de slabi cand par slabi. In momentul de fata, ei par tari, dar nu sunt chiar asa de tari. Din pricina demografiei. Speranta de viata, deja mult sub media europeana in timpul URSS, a scazut. Alcoolismul continua sa produca efecte nefaste. La orizontul 2050 se prevede o scadere masiva a populatiei (ca la noi, dar la alta scara). Guvernul incearca sa stimuleze natalitatea, acordand prime pentru nasteri (la noi nu se propune asa ceva!), dar nivelul ingrijirii medicale este slab, deci mortalitatea nu este influentata semnificativ. Din acest punct de vedere, Rusia este inca, precum pe vremea tarilor, "Omul bolnav al Europei". Totusi aceasta situatie nu e de ieri, de azi. Iar poporul rus a manifestat intotdeauna o remarcabila rezistenta la alcoolism.
Oricum, pentru mult timp inca Uniunea Europeana va trebui sa tina seama de o Rusie puternica si influenta. Nu trebuie exagerata forta ei de disuasiune militara, caci nimeni nu taie gaina cu oua de aur, iar Europa este o astfel de oratanie pentru rusi. Dar faptul ca robinetele de gaz si de titei se gasesc in mainile Moscovei este notabil. Oricand Rusia se poate hotari sa-si vanda majoritatea hidrocarburilor si gazelor in China. Atata vreme cat nu exista vointa politica de a iesi din civilizatia petrolului se pare ca vom fi mereu dependenti de Rusia.
Nu putem sa nu vedem in neacoperirea flancului sud al NATO (Romania, Bulgaria, Grecia) de catre sistemul american antirachete o simpla intamplare. Desi facem parte din alianta atlantica, pozitia noastra e ceva mai slaba. Romania trebuie sa aiba o politica europeana fata de Rusia, dar cu unele nuante proprii. Nu cred sa existe un domeniu mai delicat al politicii noastre externe. Acum jocul devine si mai complicat. Turcia joaca la doua capete, cu Rusia, dar si cu Uniunea Europeana. Neadmiterea Turciei in UE ar impinge aceasta tara asiatica spre Rusia, in timp ce eventuala ei acceptare va aduce Europei o dimensiune asiatica pe care nu stim cum va fi in stare s-o gestioneze.
Exista motive istorice foarte legitime de mefienta fata de Rusia pentru romani. Ultimul este ca URSS ne-a adus aproape o jumatate de secol de comunism, o experienta extrem de dureroasa pe care nu suntem gata s-o uitam. Acum ne temem de prea marea influenta (deseori ascunsa) a capitalului rusesc in Romania, impotriva caruia, in sistemul liberal, nu se poate face mare lucru (ar fi strict necesar sa existe cel putin o anumita transparenta, dar pentru moment ea lipseste).
Dar resentimentul nu face casa buna cu politica. Marii nostri diplomati N. Titulescu si Gr. Gafencu au insistat mereu asupra unei politici suple si prudente fata de vecinii rasariteni. Alaturi de o aparare cu adevarat disuasiva, care apare absolut imperativa, trebuie manifestata si o disponibilitate la discutii. Ea este un element central al politicii externe romanesti, politica externa care nu-si pierde orice specificitate o data cu adeziunea tarii noastre le UE.
Ion Vianu este scriitor
