Mircea Geoana pare mereu un premiant depasit de situatie. Lipsit de imaginatie si spontaneitate, interpretand rolul de lider, ca un actor de mana a doua, presedintele celui mai mare partid parlamentar este pe cale sa-i parcheze pe social-democrati la periferia scenei politice autohtone.
Sarguincios, plin de "bunavointa si toleranta", dupa cum spune Vasile Dancu, dar incapabil sa inteleaga resorturile care duc la cresterea si descresterea unei formatiuni politice, Mircea Geoana nu reuseste sa iasa din captivitatea PSD-ului mostenit de la Adrian Nastase. Aceleasi fractiuni, cu aceleasi interese, cu aceiasi baroni construiesc puzzle-ul de putere al partidului. Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Nastase si chiar Miron Mitrea participa la jocul de marionete in care Geoana devine erou de matineu. Fostul diplomat de cariera nu are nici instincte de politician, nici destula experienta si nici curajul de a-i infrunta pana la capat pe monstrii sacri ai partidului. Face joc de glezne, uneori impaciuitorist, alteori arogant, dar de fiecare data cu gandul sa-si apere fotoliul cu orice pret.
Schimbarea de garda de la congresul de anul trecut a avut asupra PSD acelasi efect ca lacrimile asupra fardurilor folosite la varsta senectutii, mazgalind fatada tot mai ridata a partidului mostenit de Geoana de la Nastase, de Nastase de la Iliescu, de Iliescu de la Ceausescu. Eliminarea din conducerea PSD a nepotului matusii Tamara si a fostului sindicalist devenit capitalist de cumetrie si inlocuirea lor cu tineri timizi, neexperimentati, creati dupa chipul si asemanarea marilor lor conducatori, au lasat partidul in baltire.
Vestitul grup de la Cluj, autodeclarat reformist, care a ocupat mai multe locuri in echipa de conducere si care a venit cu un program de innoire si cu o strategie de revenire la putere, nu a avut nici destula forta pentru a-l aduce pe Geoana de partea lor, nici destul curaj pentru a se plasa in opozitie fatisa fata de acesta. Demisia lui Vasile Dancu din fotoliul de vicepresedinte este doar un gest tardiv si inutil, care-i da mai multa libertate de miscare liderului PSD.
Ardelenii se declara astfel invinsi inca o data de oamenii centrului social-democrat, fortandu-i in acelasi timp pe acestia sa-si asume responsabilitatea actiunilor si gesturilor. Prin iesirea lui Dancu din echipa de conducere, partidul incaseaza pierderi simultane, demonstrand ca este incapabil de schimbare si ca prefera personaje retardat-populiste in locul profesionistilor cu experienta.
Mircea Geoana risipeste tot mai mult capitalul electoral si asa modest al social-democratilor. Acuzat pe mai multe voci din interior ca gestioneaza inabil imaginea partidului si ca nu se pricepe la politica, Mircea Geoana prefera mai degraba sa suspende democratia de partid decat sa remedieze situatia: diferentele de opinie dintre lideri trebuie consumate doar "intr-o camera inchisa, precum cea de la alegerea Papei" fiindca "nu este normal sa existe discutii contradictorii intre oamenii de la conducerea. Ultima enciclica a presedintelui PSD scoate de fapt la iveala genealogia bolnava a acestui partid evadat din comunism acum 18 ani: "Vom interzice in mod absolut discutiile in contradictoriu in public". Declaratia lui Geoana nu este probabil un reflex preluat din alte vremuri, ci doar un atasament crispat fata de functia pe care o ocupa si care se dovedeste tot mai supradimensionata pentru un fost diplomat cu note bune la Washington.
Presedintele PSD, care si-a uzat bunele maniere laudate de multe cancelarii occidentale, pare incapabil sa inteleaga de ce democratia e rareori compatibila cu gloria personala.
