Italia este, s-ar parea, tara care a primit cei mai multi muncitori imigranti romani. si tot in Italia unii romani, precum si unii tigani veniti din Romania au facut cele mai multe faradelegi, ceea ce a provocat deseori adevarate campanii de presa impotriva romanilor in general. Recent, un demnitar al regiunii Milano cerea chiar reintroducerea vizei pentru romani si bulgari. Ca sa nu mai spunem ca romanii sunt calificati in toate felurile si in special drept hoti.
Putina lume stie insa ca in urma cu o suta de ani italienilor li se intampla in Franta ce li se intampla acum romanilor in Italia. Sigur, acest fapt nu este o scuza pentru hotiile, crimele si celelalte incivilitati comise de romani in Italia, dar este interesant de vazut cum se intoarce roata istoriei.
Incepand din 1860, cand Franta a intrat intr-o faza spectaculoasa de industrializare, italienii, impinsi de saracie si chiar de mizerie, au inceput in mod sistematic sa treaca Alpii pentru a cauta de lucru pe teritoriul francez. Statisticile arata, de exemplu, ca in 1881 lucrau in Franta peste 230.000 de italieni. In 1901, numarul acestora era aproape dublu, peste 400.000, pentru a ajunge in 1931 la 800.000. Aceasta migratie a fortei de munca italiene spre Franta a durat cam un secol si s-a oprit dupa al doilea razboi mondial, cand a inceput si Italia sa se industrializeze.
Fenomenul este analizat de multi istorici italieni si francezi, pentru ca a fost unul complex si deseori dureros. In Franta, italienii au lucrat din greu pe santiere, in constructii, in mine si in agricultura. Buni mestesugari, ei au construit, mai ales in sudul Frantei, zeci de baraje, sute de poduri si mii de kilometri de drumuri, iar la inceputul secolului al XX-lea multi italieni lucrau si la constructia metroului parizian. Femeile italiene erau deseori servitoare sau bone in casele francezilor.
Potrivit istoricilor, in decurs de un secol au venit sa lucreze in Franta peste 3.500.000 de italieni, dintre care in jur de 40 la suta, adica intre 1.200.000 si 1.300.000, s-au si instalat pe teritoriul Frantei, integrandu-se in cultura autohtona. Timp de un secol, insa, a existat si o veritabila italofobie in randurile populatiei franceze, fenomen analizat si el in numeroase studii. La sfarsitul secolului al XIX-lea multi francezi nu ezitau sa-i califice pe imigrantii italieni drept "barbari" si "primitivi". Venirea lor in masa pe teritoriul Frantei era comparata cu o "invazie de lacuste". Imigrantul italian, venit in special de la tara, era vazut ca un individ violent, bataus, un fel de "animal salbatic" gata sa scoata cutitul la cea mai mica ocazie. Toate aceste invective le citez cu grija din diverse articole aparute in jurul subiectului.
Si mai grav este insa faptul ca in numeroase orase, la Grenoble, Marsilia, Avignon, Chambery Nancy, Lyon, s-au produs incidente sangeroase, adevarate agresiuni comise de populatia franceza impotriva imigrantilor italieni. Incidentul cel mai agrav si care a devenit simbolic pentru italofobia de atunci s-a produs in 1893 in orasul Aigues-Mortes din sudul Frantei. O cearta intre muncitori francezi si muncitori imigranti italieni a degenerat intr-o adevarata isterie colectiva: francezii, mai numerosi, au declansat o "vanatoare" de italieni, omorand 9 si ranind peste o suta.
A fost chiar o lunga perioada cand italienilor le era rusine sa spuna in Franta ca sunt… italieni. Iar familiile care ramaneau in Franta incercau sa obtina cat mai repede naturalizarea si chiar isi modificau numele ca sa sune frantuzeste. Fenomenul a durat destul de mult timp, daca tinem cont, de exemplu, de statistici publicate dupa al doilea razboi mondial, cand Franta recenza 220.000 de naturalizati italieni.
Comparat cu acest secol de cosmar trait de italieni in Franta, situatia romanilor din Italia este mai degraba una de invidiat. Ceea ce nu inseamna ca romanii n-ar trebui sa respecte ceva mai mult ospitalitatea italiana, mai ales ca italienii stiu bine cat au suferit ei insisi in decursul unui secol si mai bine de emigratie.
Pentru romani, mondializati deja si intrati in Uniunea Europeana, integrarea, mai ales intr-o tara latina, nu este o problema. S-ar parea insa ca integrarea italienilor in Franta nu a fost, in urma cu 100 sau chiar cu 50 de ani, la fel de usoara, mai ales datorita decalajului destul de mare de cultura dintre imigranti, care reprezentau o populatie rurala saraca, si francezi, care intrasera in era civilizatiei industriale. si totusi exemplul de simbioza intre cultura franceza si cea italiana este remarcabil in Europa. Astazi, francezii se mandresc cu artistii ei de origine italiana, de la Yves Montand la Lino Ventura, de la Claudia Cardinale la celebrul comic Coluche (pe adevaratul sau nume Colucci). Nu exista nici un motiv ca intre cultura romana si cea italiana sa nu functioneze aceeasi simbioza, cu conditia insa ca romanii sa inceteze treptat sa se mai poarte "ca niste animale" in Italia (asta ca sa folosesc o expresie care le era aplicata acum o suta de ani italienilor din Franta). z
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
