28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSpecialDosarele urgente, abandonate de avocati

Dosarele urgente, abandonate de avocati

» Potrivit legii, cazurile deosebite trebuie solutionate de instante chiar si in perioada vacantei judecatoresti.

» Zilnic sunt programate zeci de astfel de dosare dar majoritatea se amana, intrucat avocatilor aflati in concediu nu le pasa de acest concept al celeritatii.

 

Instantele constantene sunt pustii in aceasta perioada, activitatea lor fiind afectata de vacanta judecatoreasca, inceputa la 1 iulie si care va lua sfarsit pe 1 septembrie. Majoritatea avocatilor se afla deja in concediu, dosarele pe care le au in grija fiind amanate pentru toamna. Problema este ca nu toate aceste spete pot fi amanate, in multe cazuri din Civil fiind vorba de chestiuni urgente care trebuie rezolvate. Este cazul unor ordonante presedintiale, a somatiilor de plata si a contestatiilor la executare, care conform legii, se pot solutiona si in aceasta perioada. Judecatorii au tinut cont de aceste prevederi, astfel incat zilnic pe rolul celor trei instante ale municipiului sunt programate zeci de astfel de dosare. Partile din proces se prezinta la termene, dar avocatii alesi sunt de negasit, iar in cazul in care se reuseste contactarea lor telefonica, se scuza afirmand ca sunt in concediul legal. Toate dosarele urgente se amana, fie de la sine putere de catre judecatorul care constata lipsa aparatorilor, fie in baza unei cereri de amanare depuse de avocati.

 

"Nu stiam ca nu vine domnu’ avocat, ca nu mi-a raspuns la telefon. Aveam termen astazi, dar am aflat ca s-a amanat pentru septembrie", ne spune Ion C, parte intr-un dosar civil. Multi dintre clientii implicati in astfel de litigii si-au manifestat nemultumirea fata de aceasta practica a aparatorilor lor. Unii spun ca au dat bani grei unor avocati, iar acestia fac figuratie de luni bune, amanand mereu judecarea litigiilor, pretextand tot felul de motive.

Cele mai citite

Accident grav în Argeș: un microbuz cu jucători ai echipei secunde Dinamo a intrat într-un copac

Planul Roșu de Intervenție a fost activat vineri în județul Argeș, după un accident rutier în care a fost implicat un microbuz cu 16...

CFR Cluj își află următorul obstacol european! Adversarii din play-off pot fi de calibru

CFR Cluj va afla luni posibila adversară din play-off-ul UEFA Conference League, înaintea dublei cu Tromso din turul al treilea preliminar.CFR Cluj continuă parcursul...

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...
Ultima oră
Pe aceeași temă