35.1 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialMizeriile din filiala PLD ies la suprafata

Mizeriile din filiala PLD ies la suprafata

Se limpezesc apele in PLD… Ceea ce, pana nu cu mult timp in urma, erau doar zvonuri se confirma, iar sursele sunt dintre cele credibile. Apropierea dintre gruparea care la inceputurile PLD Constanta a fost eliminata, pentru a face loc oamenilor pe care Mircea Iustian ii vroia langa sine, a fuzionat cu un grup din filiala judeteana nemultumit de faptul ca presedintele organizatiei este purtat cu presul in directiile stabilite de un numar mic de oameni, cei care, de fapt, stabileau mersul lucrurilor in interior. Asa se face ca, ori de cate ori la Constanta descindeau reprezentanti ai conducerii centrale, imaginea filialei era cosmetizata de asa maniera incat sa ia ochii oricui. Printre cei care au cazut in capcana mirajului a fost, intr-o prima faza, Mona Musca iar apoi insusi Teodor Stolojan. Mircea Iustian nu a avut soarta lui Pinocchio, renumit personaj de poveste, caruia i-a crescut nasul pentru ca a mintit. Puppy s-a laudat ca are la Constanta mii de mebrii in conditiile in care realitatea era cu totul alta.  

Responsabilul de zona Dan Sabau a declarat la un moment dat ca, la Constanta, liberal-democratii "au punctat". Important era faptul ca exista un parlamentar care se angajase sa puna pe picioare o organizatie puternica. In perioada ce s-a scurs de la dobandirea pesonalitatii juridice, eforturile in ce priveste infiintare de organizatii in judet a fost un adevarat esec. Nici liberalii, dar nici oameni care nu au mai facut politica nu s-au inghesuit sa intre pe poarta unui PLD condus de Iustian. Abia acum iese la iveala faptul ca numarul membrilor nu era mai mare de 200, iar identificarea unui spatiu in care sa functioneze sediul filialei i-a provocat lui Puppy un aces de furie. Din motive numai de el stiute nu a vrut cu nici un chip sa paraseasca "cuibul de porumbei" de pe strada Calarasi. Oamenii care au preferat sa il lase pe mana micului grup care continua sa ii fie aproape (familia Stavrositu si Cristian Tanase, zis Crenvustila) sustin ca au cheltuit zeci de milioane pentru ca Iustian sa se impauneze cu merite inventate. Vizita la Constanta a responsabilului de zona Dan Sabau ar putea scoate la suprafata si alte aspecte legate de modul in care a fost condusa organizatia judeteana a PLD.

Cele mai citite

Turismul încetinește în România: mai puțini turiști și mai puține nopți de cazare în primul semestru al anului

Durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile pentru turiștii români și de două zile pentru vizitatorii din străinătateNumărul turiștilor care au ales...

Constructorii auto europeni caută sprijin la rivalii din China pentru a salva fabricile și a-și păstra competitivitatea

Tot mai mulți constructori auto europeni încheie parteneriate cu producători chinezi, în încercarea de a utiliza mai eficient capacitățile de producție și de a...

Iranul și Omanul stabilesc o rută de navigație prin Strâmtoarea Ormuz

Iranul și Omanul au ajuns la o înțelegere privind coordonatele geografice ale unei rute de traversare a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante...
Ultima oră
Pe aceeași temă