Adesea, prin usa sufletului nostru nu intra numai sentimente curate, frumoase, ci si patimi pline de uraciuni, care ne spurca fiinta si devin stapanii nostri, ca in aceste cuvinte ale lui Tolstoi: "Orice patima este pentru sufletul omului ca un trecator care bate la usa sa fie primit, apoi ca un oaspete si, in sfarsit, ca un stapan al casei. Nu deschideti usa sufletului unui astfel de musafir".
si ma gandeam… Suntem ispititi de atatea dorinte, pofte nesatule (dupa o expresie din vechile cazanii) care ne vin prin simturi sau printr-o gandire necugetata – si atunci e o datorie a noastra sa nu lasam astfel de "oaspeti" sa intre in casa fiintei noastre launtrice, caci apoi, acesti "musafiri", cum le spune Lev Nikolaievici, plini de spurcaciuni ale poftelor trupesti, ale viciilor de multe feluri, devin stapani inlauntrul nostru si ne profaneaza viata.
Si iarasi ma gandeam… O, Lev Nikolaievici, iertati-ma ca indraznesc sa spun un gand care este mai aspru decat al dumneavoastra… Eu cred (ma gandesc la noi, cei de azi) nu numai ca nu suntem in stare sa le trantim usa in nas acestor "musafiri" murdari, adica patimilor de care vorbiti dumneavoastra, ci chiar ii cautam, ii poftim, ii ospatam si ne facem apoi, cu ravna pacatoasa, de bunavoie, slujitorii, robii lor. Ba inca si mai rau, cum spune Senecca: Viciile se cuibaresc in noi sub numele de virtute.
