Cladiri istorice condamnate la anonimat vs. cismele personalizate

Ce putem vizita in Timisoara ?" sau "Care este cel mai interesant traseu turistic din orasul de pe Bega?" sunt doua intrebari-cheie (daca nu chiar "capcana") la care foarte putini banateni pot oferi un raspuns/sugestie corecte. O intrebare similara aproape ca m-a izbit chiar zilele trecute, cand un amic ce insotea un grup de vizitatori straini mi-a cerut sfatul in legatura cu un posibil traseu turistic prin capitala Banatului. Am inventariat rapid in minte cladirile din urbe ale caror lespezi "respira" istorie imperiala si a caror existenta este intrinsec legata de numele unor personalitati europene care si-au pus definitiv amprenta asupra destinului continentului si, implicit, al Banatului. Lista (deloc scurta) pe care am reusit sa o creionez m-a umplut de fala (asa cum ii sade bine unui banatean autentic). "Ce mostenire fantastica!", mi-am spus in sine, insa placutul sentiment a palit brusc. Am realizat ca majoritatea acestor opere rare dainuiesc de secole intr-un anonimat amar. In absenta unor tablite explicative (de identificare) postate la intrare, care sa mentioneze macar perioada in care a fost ridicata cladirea si a cui resedinta a fost ea odinioara, doar cei cu adevarat avizati se pot bucura de istoria autentica a orasului lor. Pentru "bruma" de turisti care ne mai calca din cand in cand meleagurile, Timisoara ramane un oras frumos, multicultural, unde gradul de civilizatie se masoara la alte cote fata de celelalte regiuni din spatiul carpato-danubiano-pontic si… cam atat. Pentru autoritatile locale, turismul nu pare sa fie o prioritate. Este evident ca lipseste o minima strategie de promovare a Banatului, ca "profesionistii" in turism sunt doar amatori, ca nici macar "materialele" clasice de publicitate – pliante, albume, harti, carti postale etc. – nu prea exista. Iar cand, totusi, apar, sunt realizate prost. Avem, insa, "ctitor de cismele". Da, ati citit bine, nu e nici o gluma. Daca monumentele istorice mai au de asteptat pana sa primeasca un "ecuson personalizat" care sa le scoata din anonimat, in schimb, municipalitatea nu a precupetit nici un efort in a amplasa tablite explicative pe cismelele din oras. Pe fiecare dintre acestea este mentionat numele primarului Gheorghe Ciuhandu, ca un adevarat ctitor de fantani in fata carora cetatenii urbei au ajuns sa formeze cozi pentru a consuma apa "moca" sau "pa de-a fecea", cum spune banateanul. Deocamdata, singurul demers vizibil (ramas, insa, doar la stadiul declarativ) este recenta initiativa a unui grup de intelectuali de a transforma Timisoara intr-un art-city. Potential exista, dar mai este necesara vointa si viziune, altfel capitala Banatului, pe care o iubim si cu care ne falim atat de tare, va ramane un oras mediocru din perspectiva turismului.