19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiCarmen Dan, despre plecarea chestorului Cătălin Ioniţă de la şefia Poliţiei

Carmen Dan, despre plecarea chestorului Cătălin Ioniţă de la şefia Poliţiei

“Nu îi pot reproşa nimic lui Cătălin Ioniţă. A fost o cerere personală de încetare a împuterniciirii şi, în acel moment, nu cred că existau alte soluţii din partea ministrului. Referitor la afirmaţiile privind existenţa unui dosar penal, nu vreau şi nu pot să speculez eu. Asta sunt convinsă că poate să facă domnul Ioniţă. Eu i-am promis că nu voi comenta decizia personală a dânsului de solicitare a încetării împuternicirii şi cred că o va face. Aşa cum îl cunosc, va explica de ce a făcut această solicitare”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la Antena 3.

Reacţia ministrului Afacerilor Interne a venit în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii potrivit cărora Cătălin Ioniţă ar fi vizat de un dosar penal.

Ministerul de Interne a anunţat, marţi, că noul şef al Poliţiei Române este Ioan Buda după ce Cătălin Ioniţă a cerut, din motive personale, încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române.

Cătălin Ioniţă a fost numit la conducerea IGPR pe 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de 6 luni, în urma scandalului dintre Carmen Dan şi Mihai Tudose. Iniţial, Carmen Dan i-a cerut lui Mihai Tudose schimbarea din funcţie a şefului de atunci al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, în contextul scandalului poliţistului pedofil. Mihai Tudose a acuzat-o însă pe Carmen Dan că l-a minţit când i-a spus că Ioniţă a acceptat să fie noul şef al IGPR şi i-a cerut atunci demisia. Carmen Dan nu a demisionat însă, ba chiar a anunţat, după o zi, că are acceptul lui Ioniţă pentru funcţie. Ulterior, PSD i-a retras sprijinul lui Mihai Tudose din fruntea Guvernului.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă