Citesc cu strangere de inima un roman care descumpaneste. Este vorba de Teroristul, apartine unui faimos autor nord-american, John Updike, mult tradus in limba romana, celebru mai ales pentru romanul sau Centaurul sau pentru Vrajitoarele din Eastwick, roman ecranizat cu Jack Nicholson in rolul prin–cipal. De ce este teroristul atat de socant? Romanul a aparut la Humanitas in colectia Raftul Denisei in tra-ducerea foarte buna a Iuliei Gorzo. De ce asadar este o carte bulversanta? Fiindca, cel putin asa cred, este pen-tru prima oara cand un scriitor de certa notorietate care apartine establishmentului abordeaza o tema atat de riscanta. si o abordeaza evitand toate prejudecatile. N-o minimalizeaza, n-o caricaturizeaza, n-o schematizeaza. Nici nu o hiperbolizeaza. Autorul nostru ii priveste pe teroristi cu toata seriozitatea si obiectivitatea. Chiar el o spune: am reusit sa pot intelege animozitatea si ura pe care un adept al islamului il nutreste fata de sistemul nostru. Din acest motiv, fiindca reuseste sa se puna in pielea celor pe care ii numim tot timpul dusmanii civilizatiei – si asta sunt – John Updike ajunge sa-si riste propria piele.
Iata de exemplu cum descrie o slujba petrecuta intr-o biserica neoprotestanta… sa venerezi un Dumnezeu despre care se stie ca a murit e o idee care il afecteaza pe Ahmad ca o duhoare insidioasa, o canalizare infundata, o rozatoare moarta intr-un perete. Nu e acesta un mare curaj? Sau cand descrie aberatiile generate de triplarea numarului de controale la care sunt supusi calalorii… profesionistii bine platiti care calatoresc cu avionul si frecventeaza cladirile guvernamentale securizate au senzatia ca o clasa inferioara tuciurie a fost inzestrata cu o putere tiranica. Vietile tihnite care pana acum zece ani curgeau nestanjenite prin fagasele privilegiilor, accesul liber fiind de la sine inteles, par acum sa intalneasca obstacole la tot pasul, in timp ce paznici exasperant de precauti examineaza permise de conducere si tichete de imbarcare…
Romanul lui Updike are o viziune radicala asupra societatii sale deoarece o vede prin ochii unui proscris. El stie insa ca e doar scriitor iar scriitorii, evident, isi permit anumite libertati pe care un analist politic sau chiar un politician nu si le-ar ingadui.
