13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalPolonia: Guvernul cere eliminarea pedepsei cu închisoarea privind Holocaustul

Polonia: Guvernul cere eliminarea pedepsei cu închisoarea privind Holocaustul

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a cerut camerei inferioare a parlamentului să elimine pedeapsa cu închisoarea din proiectul de lege – un anunţ neaşteptat care survine în contextul în care guvernul de la Varşovia şi reformele sale judiciare sunt sub o monitorizare atentă din partea Uniunii Europene. Parlamentarii au început miercuri o dezbatere privind schimbările.

“Renunţăm la prevederile penale”, a spus şeful de cabinet al premierului, Michal Dworczyk, la postul public de radio, adăugând că respectivele părţi ale proiectului de lege ar distrage atenţia de la sensul originar al iniţiativei.

Guvernul a precizat că, în urma dezbaterilor publice asupra proiectului de lege, s-a decis că există alte ‘unelte’ care pot fi folosite pentru “a proteja renumele Poloniei”.

Aproximativ trei milioane de evrei care locuiau în Polonia înainte de război au fost ucişi de nazişti, reprezentând circa jumătate din numărul total de evrei care au fost omorâţi în Holocaust.

Evrei de pe întreg continentul au fost trimişi pentru a fi ucişi în lagăre de exterminare construite şi administrate de Germania în Polonia ocupată – ţara care găzduia cea mai mare comunitate de evrei la acel moment -, inclusiv Auschwitz, Treblinka, Belzec şi Sobibor.

Mii de polonezi şi-au riscat vieţile pentru a-şi proteja vecinii evrei în timpul războiului. Însă cercetări publicate de la căderea comunismului în 1989 au arătat că mii de polonezi au ucis de asemenea evrei sau i-au denunţat pe cei care îi ascundeau de ocupanţii nazişti, punând astfel sub semnul întrebării discursul oficial naţional conform căruia Polonia a fost doar o victimă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă