Din cauza presiunii slabe pe aductiune, mai mult de jumatate dintre locuitorii orasului Abrud beneficiaza de apa potabila doar opt ore pe zi
Mai mult de o jumatate dintre locuitorii orasului Abrud (judetul Alba) primesc apa potabila la robinete doar cateva ore pe zi, respectiv in intervalul cuprins intre orele 6.00 – 9.00 si 17.00 -22.00. Este vorba de aproximativ 3700 de oameni (din 6300 cat numara populatia orasului) care sunt obligati zilnic sa isi faca provizii de apa pentru a se descurca pana a doua zi. Unii dintre acestia si-au amenajat chiar si niste recipiente de colectare.
Primarul din Abrud, Tiberiu Ratiu, a spus ca situatia era si mai grava in anul 2004, cand a preluat mandatul. Atunci abrudenii primeau apa doar doua ore si jumatate pe zi. Exista, insa, si locuitori care primesc apa si mai putin decat este orarul de distributie, si asta din cauza presiunii slabe.
"Nu este normal ca in 2007 sa avem aceasta problema, dar cand am preluat mandatul situatia era si mai proasta. Aceasta a fost si este una dintre prioritatile noastre", a spus primarul.
Primarul Tiberiu Ratiu a spus ca o parte din problema alimentarii cu apa a orasului va fi rezolvata de anul viitor, datorita unor investitii care vor incepe saptamana viitoare. Este vorba despre lucrari la aductiunea cu apa Abrud – Buninginea. Potrivit primarului, au fost deja achizitionate in acest scop 4.000 de metri de conducta din cei 5.000 de metri necesari. Lucrarile vor fi realizate in regie proprie de Primaria Abrud, suma alocata pana in prezent fiind de 5 miliarde lei vechi, dintre care 3 miliarde a costat conducta.