Prin corelare cu taxa auto, cea pentru emisiile de poluanti din surse mobile ar duce la o dubla taxare.
Proiectul de lege privind organizarea Fondului pentru Mediu se afla in circuitul ministerial de avizare.
Finantarea nerambursabila va avea o cota fixa, de 50% din valoarea proiectului de protectie a mediului.
introducerea taxei de prima inmatriculare auto ofera posibilitatea eliminarii taxei pentru emisii de poluanti in atmosfera pentru surse mobile, iar Guvernul sustine aceasta varianta – a declarat, ieri, presedintele Administratiei Fondului de Mediu, Mihai Toti. "Grupul interministerial in care se decide eliminarea acestei taxe este de acord ca nu pot exista in acelasi timp si taxa pentru emisii de poluanti in atmosfera pentru emisii mobile, si taxa de prima inmatriculare", a precizat Toti.
Se evita dubla taxare
Ministrul Mediului, Attila Korodi, declara, la inceputul lunii mai, ca taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera provenite de la masini, platita de operatorii economici la Administratia Fondului pentru Mediu, va fi eliminata deoarece, prin corelare cu taxa auto, s-ar ajunge la o dubla taxare. Potrivit acestuia, taxa de prima inmatriculare a fost introdusa la inceputul anului si se calculeaza in functie de capacitatea motorului, de standardele de emisii si de vechimea autovehiculului. Comisia Europeana a anuntat ca va initia procedura legala impotriva Romaniei in cazul taxei pentru prima inmatriculare, considerand ca masura nu respecta normele europene, in pofida discutiilor intensive purtate cu autoritatile romane.
Comisia a solicitat Romaniei, intr-o scrisoare de notificare transmisa in luna martie in cadrul procedurii de infringement (incalcarea reglementarilor comunitare), modificarea sistemului de taxare a autovehiculelor, argumentand ca reglementarile actuale sunt discriminatorii in cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar. Romania a transmis Comisiei, saptamana trecuta, propunerile privind modificarea formulei de calcul, dar Executivul european nu si-a exprimat inca pozitia.
Niveluri actuale ale taxei
Conform Ordonantei de Urgenta 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, aprobata prin Legea 105/2006, operatorii economici achita la Fondul pentru Mediu o taxa pentru emisiile de poluanti in atmosfera provenite de la surse mobile – masini. Potrivit actului normativ mentionat, operatorii economici platesc 0,02 lei/kg pentru pulberi, 0,04 lei/kg pentru oxizi de azot si oxizi de sulf, 12 lei/kg pentru plumb, 16 lei/kg pentru cadmiu si 20 lei /kg pentru emisiile de mercur si cele de poluanti organici persistenti.
Fondurile pentru proiectele de mediu
Tot ieri, Mihai Toti a anuntat ca finantarea nerambursabila acordata de Administratia Fondului pentru Mediu va avea o cota fixa, de 50% din valoarea proiectului de protectie a mediului. "Fondul pentru Mediu va acorda operatorilor economici o finantare nerambursabila de 50% pentru fiecare proiect de mediu", a afirmat Toti. Potrivit acestuia, Fondul a primit, pentru 2007, cereri de finantare a proiectelor de 100 de milioane de lei, iar pana in prezent au fost acordate fonduri in valoare de 10 milioane de lei. Fondul are in curs de finantare proiecte pentru biomasa, biogaz sau microhidrocentrale.