23.1 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăSpecialDin lac in put

Din lac in put

Conform unor sondaje, la Mangalia, Zanfir Iorgus este creditat cu 40 la suta sanse de a fi reales primarul orasului. Pozitia pe care o ocupa nu reprezinta o surpriza, cunoscut fiind conservatorismul celor care nu se pot desprinde de umbra PSD, care-l urmeaza peste tot pe Iorgus. Procentul s-ar parea ca nu corespunde ambitiilor sale nemasurate, tinand cont de faptul ca a fost adus in Partidul Democrat ca o vedeta cu foarte multe ifose si pretentii nejustificate. Dar, pentru ca PD Constanta se afla intr-o criza acuta de personalitati capabile sa ia fata electoratului, Stelian Dutu a dat fuga la pomul laudat, fiind convins, in continuare, ca disputa pentru Primaria Mangalia este deja transata in favoarea partidului sau! Toate ar fi bune si frumoase cu acest 40 la suta in sondaje, un procent care nu stim in ce masura ilustreaza realitatea, numai ca planurile lui Dutu nu coincid cu cele ale lui Iorgus! In timp ce liderul PD Constanta a bifat deja Primaria Mangalia la capitolul realizari si succese in intrecerea socialista electorala, Zanfir Iorgus viseaza sa-si ia zborul cat mai repede cu putinta in Parlamentul Romaniei! Oare de ce i-a cazut lui cu tronc deputatia, ca doar, chiar si atunci cand activa in PSD, nu l-a prea deranjat nimeni, cu exceptia unei parti a presei care a tot zgandarit subiectul padurea Comorova. In ce priveste ambitiile sale parlamentare, s-ar putea ca, date fiind schimbarile ce se preconizeaza, votul uninominal, daca se va ajunge la asa ceva, sa nu reprezinte pentru domnia sa un avantaj, pentru ca este de asteptat ca solicitarile din Parlamentul Romaniei sa depaseasca oferta! Daca, in cele din urma, in lipsa unei alte solutii viabile, se va lasa, evident, cu greu, reales in functia de primar, sunt convins ca pe fondul unei instabilitati politice tot mai acute il asteapta zile grele. Chiar in perspectiva imediat urmatoare, eventuala trecere la guvernare a PSD i-ar putea da batai de cap mai devreme decat se asteapta domnia sa. si asta, atentie, in ciuda faptului ca primarul Iorgus a "nasit" destui "fini" in PSD, iar altii il suspecteaza ca ar avea relatii cordiale cu Mircea Geoana, care se vede deja prim-ministru al Romaniei. In eventualitatea unei guvernari asezonate cu PSD, pentru ca, la noi, orice este posibil, Zanfir Iorgus va fi pus in situatia de a da piept direct cu ostilitatea celor pe care i-a tras in piept dupa ce acestia i-au salvat pielea intr-un moment dificil al razboiului sau cu Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului. Ma refer, desigur, la conducerea PSD Constanta careia domnia sa, in buna intelegere cu Stelian Dutu, i-a intors spatele, aruncandu-se din lac in put!

Cele mai citite

Analiștii CFA România văd un risc ridicat de recesiune, chiar dacă indicatorul economic a crescut

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut cu 7 puncte în luna iunie, până la 37,5 puncte. Chiar și așa, nivelul...

Ronaldo Nazario, dur cu Argentina după finala Mondialului: „Diferența de clasă este enormă, nici Messi n-a putut ascunde asta”

Legenda braziliană a lăudat fără rezerve fotbalul practicat de Spania în victoria cu 1-0 din finala CM 2026 și l-a numit pe Rodri principal...

Michael Olise, obligat să elibereze vila lui Boateng! Șanse din ce în ce mai mari să plece spre Real Madrid

Extrema lui Bayern trebuie să părăsească proprietatea de zece camere până la finele lunii august, iar Bild a dezvăluit că Mbappe a încercat deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă