Fiecare consumator de energie din România susține, plătind factura lunară la electricitate, termocentralele în cogenerare. Contribuția individuală este marcată distinct în factură, la fel ca aceea pentru industria regenerabilelor, certificate verzi. Banii merg pentru susţinerea centralelor electrotermice care produc simultan energie electrică şi termică, în condiţii de eficienţă agreate de ANRE. 44 de astfel de centrale din România au beneficiat de acest bonus, plătit de toţi consumatorii.
Reducerea taxei pentru cogenerare nu reprezintă un câștig însemnat pentru consumatori, sub 1 leu, la un consum mediu lunar de 150 kWh, în schimb este o lovitură puternică pentru termocentralele beneficiare. Printre acestea, Elcen, Veolia Prahova, Complexul Energetic Hunedoara, Modern Calor Botoșani, InterAgro Zimnicea. Astfel, sumele pe care termocentralele le vor încasa în 2018 vor fi drastic diminuate, după ce și în 2017 sumele scăzuseră față de anul precedent. Valoarea totală a contribuţiei pentru cogenerare plătită de consumatorii de energie electrică în anul 2017 s-a ridicat la 624 milioane de lei, potrivit ultimelor date ale ANRE. Suma a fost cu 11% mai mică decât cea plătită în 2016.
Cât plătește fiecare român
În primele şase luni ale anului precedent, toţi consumatorii de electricitate au plătit 13 lei/MWh consumat, iar pentru ultimele şase luni din anul trecut – 12,3 lei, ca urmare a unui ordin ANRE ce a diminuat valoarea contribuţiei. De la 1 ianuarie 2018, contribuţia plătită de fiecare consumator a fost stabilită la valoarea de 11,94 lei.
ANRE a redus anul trecut valoarea schemei de sprijin pentru producătorii care sunt îndreptăţiţi să primească acest bonus. Astfel, centralele de cogenerare care utilizează preponderent gaze din sistemul naţional de transport primesc circa 159 de lei pentru fiecare MWh produs, cele care folosesc preponderent gaze din reţeaua de distribuţie primesc 178 lei/MWh, iar cele care ard preponderent combustibil solid – 161 lei.
În total, cantitatea de energie electrică, produsă în aceste centrale, ce a beneficiat de acest bonus a fost, în 2017, de circa 5 TWh, în creştere cu circa 6% faţă de cea din anul precedent. 44 astfel de centrale din România au beneficiat de acest bonus, plătit de toţi consumatorii.
Viitor sumbru
Cele mai noi directive de mediu ale Comisiei Europene impun condiții drastice pentru termocentrale, de îndeplinit până în 2021. Obligarea termocentralelor din România la respectarea noilor norme ar însemna închiderea tuturor în doar un an, pentru că fie ar trebui ca mare parte din grupuri să stea oprite, fie ar trebui disponibilizate sute de milioane de euro în câteva luni pentru efectuarea investițiilor. Chiar dacă ar dispune de bani suficienți, ceea ce nu este cazul, termenul este prea scurt pentru a putea realiza lucrările.