In "Scrisoarea catre Menoiceus", Epicur (filosof grec din perioada elenismului, 341-270 i.H) vorbeste, printre altele, si despre dorintele omului, in cuvinte simple, intelepte, asupra carora e bine sa ne oprim si sa reflectam. Epicur spune ca dorintele noastre sunt de trei feluri: 1. unele sunt firesti si necesare; 2. altele sunt firesti, dar nu sunt necesare; 3. Iar altele nu sunt nici firesti, nici necesare. Filosoful considera ca "firesti si necesare" dorintele care inlatura suferintele – cum ar fi, de pilda, apa, hrana, cand suntem insetati, flamanzi; prin "dorinte firesti dar nu necesare" intelege pe acelea care numai diversifica placerea, fara sa caute a inlatura suferinta, ca de pilda, mancarurile scumpe, mesele imbelsugate, in sfarsit, filosoful spune ca mai avem si dorinte care nu-s nici firesti, nici necesare – cum ar fi, de exemplu, cele privind "coroane onorifice si obtinerea unei statui" (fireste, cu chipul nostru!)
Epicur a fost socotit pe nedrept un filosof al placerilor trupesti, iar numele sau a devenit un adjectiv hedonist: "epicureism", "epicureian", ceea ce este o greseala prosteasca. Iata ca in "Scrisoarea catre Menoiceus" vorbeste cu atata simplitate despre dorintele noastre, pe care trebuie sa le avem nu pentru desfatari trupesti de multe feluri, ci pentru obtinerea placerilor firesti, care ne vin din alungarea suferintei, a durerilor.
si ma gandeam… Cred ca atunci cand suntem stapaniti de tot felul de dorinte, e bine sa le categorisim dupa cuvantul lui Epicur: sa avem dorinte firesti si necesare, sa nu ne lasam prea stapaniti de dorintele care sunt firesti dar nu necesare si, mai ales, sa nu ne lasam impatimiti de dorintele nefiresti si nenecesare pentru a avea parte de slava desarta, de "coroane onorifice", pe care nu suntem in stare a le dpbandi prin meritele noastre.
