26.3 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăSpecialObor deosebit de grav

Obor deosebit de grav

Se demoleaza Oborul. Ce se va ridica in loc? Un mall, un multiplex sau o parcare supraetajata? Care da, cat da si cui da mai mult pentru nimicirea celei mai intinse piete agroalimentare din Europa? si, mai ales, de ce?
Oborul e insalubru si haotic, colcaie de marfa revanduta, ras-precupetita si arhicontrafacuta.
Dar Oborul e inima Bucurestiului. Mai mult decat vioi si pitoresc, Oborul e vital, fertil si insufletitor. E buricul targului, e gura lui mereu rupta, e sexul lui mereu excitat. Un amestec de sunete, izuri si materii de-a dreptul organic, cvasibiologic.
Intemeiat de ciobani si inaltat de samsari, Bucurestiul a avut in Calea Mosilor si targul Oborului, axul si, respectiv, epicentrul; artera si inima zvacnind deodata cu istoria. Aici se targuiau si se sacrificau animale. Se vindeau si se cumparau grane. Se trageau hore si se beau aldamasuri.
Aici s-au inaltat primele tiribombe si carusele. Aici au venit primii giumbuslucari de balci si primii Vasilache.
Mai mult decat sit de patrimoniu, Oborul e loc de cult si adapatoare. La Obor mergem sa ne aprovizionam, pe langa ceapa si andive, cu normalitate omeneasca. Negotul cu zarzavat e dublat de comertul cunoasterii interpersonale. De aici pleci intotdeauna cu desaga plina…
Unde sunt pietele copilariei mele? Peste Matache plutea un aer de jovialitate simpla, directa, o bucurie de a trai care tasnea din glumele taranilor si chicotele gospodinelor cu cosnite; din gramezile de fructe mici, ciupite de mana, netratate chimic, cu un gust irecuperabil. Piata Amzei era un labirint luxuriant, un templu al fertilitatii, cu, dupa tarabe, satiri si bacante care te atineau cu strigaturi enigmatice in doi peri. Disparuta la propriu, Piata Unirii se ridica pe locul actualului parc dintre gurile de metrou. Era, intr-adevar, un spatiu al unirii, intr-atat strangea toate culorile si miresmele pamantului intr-un buchet imbatator.
Sentimentul acela, de straveche comuniune omeneasca in jurul roadelor pamantului, s-a pastrat prin minune in Obor. Pentru cat timp inca?

Cele mai citite

Peste 250.000 de oameni evacuați din calea incendiilor devastatoare din Spania și Franța

Incendiile forestiere scăpate de sub control în Spania și Franța au declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de evacuare din ultimii aniÎn Spania,...

Nicu Ștefănuță critică amenzile aplicate la Oradea Pride și acuză pasivitatea autorităților

Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, critică reacția jandarmilor la Marșul Oradea Pride 2026, unde participanții au fost amendați pentru organizarea unei manifestații neautorizate, și...

Ambasadorul Rusiei, convocat de Oana Țoiu la MAE după a treia dronă care a încălcat spațiul aerian al României

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, după ce o a treia dronă...
Ultima oră
Pe aceeași temă