Se demoleaza Oborul. Ce se va ridica in loc? Un mall, un multiplex sau o parcare supraetajata? Care da, cat da si cui da mai mult pentru nimicirea celei mai intinse piete agroalimentare din Europa? si, mai ales, de ce?
Oborul e insalubru si haotic, colcaie de marfa revanduta, ras-precupetita si arhicontrafacuta.
Dar Oborul e inima Bucurestiului. Mai mult decat vioi si pitoresc, Oborul e vital, fertil si insufletitor. E buricul targului, e gura lui mereu rupta, e sexul lui mereu excitat. Un amestec de sunete, izuri si materii de-a dreptul organic, cvasibiologic.
Intemeiat de ciobani si inaltat de samsari, Bucurestiul a avut in Calea Mosilor si targul Oborului, axul si, respectiv, epicentrul; artera si inima zvacnind deodata cu istoria. Aici se targuiau si se sacrificau animale. Se vindeau si se cumparau grane. Se trageau hore si se beau aldamasuri.
Aici s-au inaltat primele tiribombe si carusele. Aici au venit primii giumbuslucari de balci si primii Vasilache.
Mai mult decat sit de patrimoniu, Oborul e loc de cult si adapatoare. La Obor mergem sa ne aprovizionam, pe langa ceapa si andive, cu normalitate omeneasca. Negotul cu zarzavat e dublat de comertul cunoasterii interpersonale. De aici pleci intotdeauna cu desaga plina…
Unde sunt pietele copilariei mele? Peste Matache plutea un aer de jovialitate simpla, directa, o bucurie de a trai care tasnea din glumele taranilor si chicotele gospodinelor cu cosnite; din gramezile de fructe mici, ciupite de mana, netratate chimic, cu un gust irecuperabil. Piata Amzei era un labirint luxuriant, un templu al fertilitatii, cu, dupa tarabe, satiri si bacante care te atineau cu strigaturi enigmatice in doi peri. Disparuta la propriu, Piata Unirii se ridica pe locul actualului parc dintre gurile de metrou. Era, intr-adevar, un spatiu al unirii, intr-atat strangea toate culorile si miresmele pamantului intr-un buchet imbatator.
Sentimentul acela, de straveche comuniune omeneasca in jurul roadelor pamantului, s-a pastrat prin minune in Obor. Pentru cat timp inca?
