Primul protocol de colaborare desecretizat a fost cel publicat pe 30 martie 2018, încheiat din 2009 între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. Actul prevedea elaborarea de strategii comune, dar şi constituirea de echipe operative comune. În baza acestui protocol, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor timp de nu mai puţin de 7 ani. Documentul a fost semnat de procurorul general de atunci Laura Codruţa Kovesi, directorul SRI de la acea vreme George Maior, prim-adjunctul procurorului general din 2009 Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul directorului SRI de atunci, Florian Coldea.
Pe 4 mai, CSM a publicat al doilea protocol pe care instituţia îl avea cu Serviciul Român de Informaţii, încheiat în 2012. Potrivit documentului, scopul protocolului era asigurarea independenţei şi înfăptuirii justiţiei, precum şi contracararea vulerabilităţilor care pot afecta ordinea de drept. Actul desecretizat a fost semnat în anul 2012 de vicepreşedintele CSM de la vremea aceea Oana Schimdt Hăineală şi Florian Coldea, fost prim adjunct al SRI, şi confirmat de preşedintele de atunci al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Alina Ghica, şi fostul şef SRI, George Maior.
Cel mai recent protocol desecretizat este cel din 2009, de cooperare dintre Serviciul Român de Informaţii (SRI), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Documentul a fost semnat şi de această dată de Laura Codruţa Kovesi, în calitate de procuror general la acel moment, de directorul SRI de la acea vreme George Maior şi de fostul preşedinte al instanţei supreme, Nicolae Popa. Acesta din urmă a stârnit un adevărat scandal după ce a declarat că nu-şi aduce aminte să fi semnat un asemenea document. În urma acestor declaraţii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a sesizat Parchetul General, pentru ca procurorii să verifice dacă nu cumva actul a fost încheiat în condiţiile unor infracţiuni de fals.
Existenţa protocoalelor secrete cu serviciile a stat la baza afirmaţiilor prin care reprezentanţii coaliţiei de guvernare au justificat existenţa Statului Paralel. Aceştia spuneau că SRI s-a infiltrat în mai multe insitutţii, cu susţinerea unor personaje „cheie”, printre care şi Laura Codruţa Kovesi, făcând ca deciziile să fie conforme unui plan prestabilit. Totodată, s-a vorbit despre interceptarea a milioane de români, mulţi dintre ei neştiind nici până astăzi că au făcut obiectul ascultărilor.
Chiar şi preşedintele Klaus Iohannis a fost acuzat că este „produsul” sau „patronul „statului paralel şi îl apără prin toate deciziile pe care le ia.