19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSportPolitehnica Iași și-a recuperat sigla

Politehnica Iași și-a recuperat sigla

”Astăzi, 11 iulie 2018, CSM Politehnica Iaşi a primit dreptul de utilizare a siglei şi a mărcii verbale FC Politehnica Iaşi şi, astfel, sezonul 2018-2019 va începe cu adevărata identitate a Politehnicii Iaşi!”, anunţă clubul, care precizează că a fost un efort al întregii echipe, ”la iniţiativa domului Horia Sabo”, mulţumind pentru sprijin şi lui Eduard Pascal.

 ”De asemenea, dorim ca în cel mai scurt timp posibil să ne recuperăm şi palmaresul. Reuşita de astăzi este parte din amplul proiect de performanţă şi imagine naţională şi internaţională pe care echipa reprezentativă a oraşului Iaşi l-a demarat”, se mai arată în comunicat.

 Fotbal Club Politehnica Iaşi a fost înfiinţat pe 27 aprilie 1945, dar în 2010 a intrat în insolvenţă din cauza datoriilor şi nu a mai fost înscris în campionat.

 CSM Politehnica Iaşi a fost fondat pe 16 august 2010.

Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...
Ultima oră
Pe aceeași temă