La emisiunea Inapoi la argument de acum cateva saptamani invitatul lui Horia Patapievici a fost Sorin Alexandrescu, binecunoscutul carturar, nepotul lui Mircea Eliade, iar discutia a plecat evident de la personalitatea si opera maestrului, despre jurnalul sau portughez, despre cartea invitatului inspirat de jurnal si multe altele.
La un moment dat insa a fost amintit un fapt delicat, acela ca Mircea Eliade ii citea din Biblie Ninei Mares, iubita lui, aflata pe patul de moarte. Cel putin asa a spus Sorin Alexandrescu, ii citea din Biblie, la care gazda emisiunii nu a intarziat sa-l corecteze, din Evanghelie.
Detaliul acesta a scapat din vedere si era si normal sa scape. Numai ca interventia lui Horia Patapievici a fost esentiala. Unui crestin aflat intr-un moment capital nu-i citesti despre viata lui Moise sau despre inaltarea la cer a lui Ilie. De asemenea, nu-i alini suferintele daca reciti strofe din Cantarea Cantarilor sau te apleci asupra unor pagini cutremuratoare despre desertaciune si pedeapsa ale marilor profeti iudei. Unui crestin pe moarte ii vorbesti despre Hristos. Ce inseamna aceasta?
Ca in pofida tezei perfect legitime potrivit careia intre Vechiul si Noul Testament exista o nestirbita continuitate, in aceeasi masura si cu aceeasi legitimitate exista si discontinuitate. Vorbim de continuitate fiindca nasterea Domnului a fost vestita de profeti iar suportul lui etnic este iudaic, dar tocmai o asemenea nastere dincolo de orice imaginatie a creat o falie naprasnica intre ce e vechi si ce e nou. O fi traversat Moise Marea Rosie, dar falia ivita prin nasterea Domnului este atat de lata si de adanca incat nici o mare sau ocean nu ar putea-o concura. De altminteri o religie nu se impune daca nu e precedata de o providentiala discontinuitate. Pana la urma continuitatea este o chestiune de…asfalt, de autostrada, dar discontinuitatea inseamna parasirea orizontalei si intrarea in verticala.
De aceea, Mircea Eliade ii citea Ninei din Evanghelie si nu din Biblie. In fata mortii nu avem nevoie de cultura, de informatii, de eruditie, ci de un mesaj soteriologic care vrea si poate sa ne convinga ca nu am trait degeaba. Unui muribund in asemenea conditii ii duci cuvantul Domnului si ce e evanghelia la urma urmei decat o asemenea vestire pentru cel care, despartindu-se de o lume, se va naste in alta? Cei care pun accentul pe continuitate s-ar putea sa aiba si ganduri rele. Vor sa castreze Noul Testament de ce are el esential, credinta in Inviere, adica invingerea mortii, adica nadejdea ca sfarsitul pamantesc nu e definitiv.
si fara o asemenea credinta ce mai e religia? Frumusetea evangheliilor pagini consta tocmai in eficacitatea lor. Dincolo de litera este gestul.
